Blogul ăsta a ajuns un
soi de muzeu al trecerii prin existenţa
mea virtuală. Câteva file de istorie
personală, însăilate din calea-afară, uneori pătate de vin,
alteori de lacrimi (de bucurie, de necaz), mereu autentice şi
relevante pentru vremurile trăite pe te-miri-unde şi te-miri-cum.
Spre deosebire de clasicele muzee, aici se intră fără bilet şi e
deschis chiar şi lunea – doar că vizitatorii au acces doar la o
gaură de cheie-nspre viaţa mea, ăşa că mulţi nu-şi aduc şi
scaunul cu ei, prea multe nici nu-s de
văzut. E mai bine, aşa se pot duce şi
angajaţii acasă, la ale lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu