Voi cum ați auzit prima dată de Coldplay?

 În urmă cu vreo cinci-șase vieți, drumurile mă duseseră într-un cămin (D? cine mai știe...) din Grozăvești (asta știu sigur!), la etajul unde erau „cazați” studenții de la Filosofie. Edu, care locuia singur în camera (boierie!) avea nu doar calculator, dar și internet. Când lua o pauză de la Heidegger și Spinoza, stătea ore în șir în fața monitorul (Sony Trinitron, cu tub catodic și ecran plat) unde „trăgea” tutun în plămâni și melodii pe zeci și zeci de cd-uri păstrate meticulos în șifonier, printre haine, de-ai fi zis că are cine știe ce business (n-avea, era doar plăcerea lui să colecționeze muzică). La boxele lui (Altec Lansing hi-fi, pe care doar premianții la Filosofie le-ar fi putut avea într-o cameră de cămin îngălbenită de fum și ritmuri psihedelice) am ascultat prima oară „Clocks” și mi-am zis „Dați dracului britanicii ăștia!”. Erau vremuri în care inima o lua un pic înainte și te mai puteai bucura de lucrurile mici (câte-o melodie, câte-un prieten de palier...), vremuri care nu începeau cu „trebuie să...”. Ce-o mai asculta azi Edu?