14 martie 2015

mie-mi pasa!

Imediat dupa revelion, pe Facebook-ul meu, cineva din Braila a dat share la cateva fotografii. O mamica fusese internata in Spitalul Judetean de Urgenta Braila si conditiile de-acolo erau greu de descris in cuvinte asa ca... a facut niste fotografii: pereti cu mucegai, cu varul coscovit, cu dusul ruginit, ce mai, un soi de Iad atunci cand esti nevoit sa te internezi cu copilul intr-un spital din Romania.

M-am indignat pe toata lumea: pe mamica ca pusese fotografiile pe Facebook in loc sa faca plangere (sau macar sa ceara niste explicatii conducerii spitalului care-i bagasera intr-o rezerva insalubra), pe Spital si Consiliul Judetean ca nu au habar de ce se intampla in spitalele pe care le administreaza, pe cei care conduc tara ca nu-si fac treaba. Si-atunci mi-am zis ca ar fi cazul sa fac ceva ce nu prea am facut cand eram in tara (o data am facut o sesizare la CNA si mi-au raspuns ca mi s-a parut mie, ca Mircea Badea nu instiga la violenta la radio cand spunea ca-i venea sa-i rupa capul unuia): sa trimit niste mailuri in care arat autoritatilor starea deplorabila din spitalul cu pricina, chiar daca eu si familia mea avem aici (in Anglia) parte de servicii foarte bune si spitale curate si dotate.

Am scris un email, am atasat fotografiile cu pricina, si-am trimis catre trei adrese, unde am considerat eu ca ar avea puterea de a schimba ceva: Consiliul Judetean (consiliu@cjbraila.ro), presa locala (spreda@obiectivbr.rooffice@infobraila.ro), Directia Judeteana de Santate Publica Braila (dspj.braila@dspbr.ro). Toti acestia au primit urmatorul email:
Stimati domni / Stimate doamne,
Ma numesc Alexandru Zaharia, cetatean roman, brailean cu domiciliul in Marea Britanie.
Astazi am vazut prin intermediul unui cont de Facebook cateva fotografii realizate luna aceasta (ianuarie 2015) la  Spitalul Judetean de Urgenta Braila (sectia pediatrie). Le atasez acestui e-mail ca sa le vedeti si dvs. in ipoteza in care nu stiti de starea insalubra in care se afla anumite portiuni ale spitalului.
In virtutea legii 544/ 2001 (actualizata) va rog ca, in termenul legal de 30 de zile, sa aveti amabilitatea de a-mi raspunde la urmatoarele intrebari:
1) Consiliul Judetean are cunostinta de conditiile insalubre din acest spital in care deopotriva angajati si parinti / copii sunt nevoiti sa ajunga pentru a se trata de diferite afectiuni?
2) Daca da, cum puteti permite ca o unitate de asistenta medicala (in special pediatrie!) sa functioneze in asemenea conditii? Directia de Sanatate Publica Braila nu are nimic de spus in acest sens?
3) Daca nu, ce planuri / surse de finantare aveti in vedere pentru asigurarea unor conditii decente pentru pacientii acestui spital?
Astept raspunsurile dvs. in termenul legal prin e-mail. (zaharia.alexandru@gmail.com).
Alexandru Zaharia
Marea Britanie
Chiar daca ceva din mine spunea ca nu se schimba nimic (in bine), ca oricum nimanui nu-i pasa, ca e atata blazare in Romania cat s-ajunga intregii Europe, ca nu se misca un pai in sistemul de sanatate fara sa dai o spaga, mi-am zis ca o ora din viata mea ca sa incerc sa repar o nedreptate (care nu ma priveste direct, dar care se petrece peste tot in tara) nu e chiar un pret atat de mare.

Si-au trecut zilele, am si uitat de emailuri, mi-am vazut de viata, convins fiind ca cele de mai sus erau, din pacate, perfect adevarate...

Saptamana trecuta ma gandeam ca nici una dintre institutiile carora le solicitasem un raspuns (in temeiul legal) nu binevoisera sa-mi trimita un  amarat de email, ca deh, cine-s eu si cu ce pot eu sa-i constrang sa respecte legea (un obicei strabun, demult uitat in Romania). Vineri, cand eram la munca, primesc un email; fara nici un text, doar doua documente atasate, de la Directia de Sanatate Publica Braila. Il deschid cu nerabdare si citesc / vad fotografiile, fara sa-mi vina a crede...

Undeva, email-ul meu, trimis ca un mesaj intr-o sticla aruncata in ocean, gasise niste oameni. Cineva il citise, il luase in serios, probabil se indignase la randul lor (asa cum fac de obicei oamenii cand vad o nedreptate) si incepusera sa repare, mai ales ca le statea in putere s-o faca.

Inca ma gandesc ce anume a determinat reactia celor de la DGSP, de ce nu au ingorat emailul (asa cum au facut-o cei de la Consiliul Judetean si presa locala). Raspunsul conteaza mai putin, tot ce conteaza e mana aia de var (veti spune ca-i putin, dar cat poti face cu banii pe care-i are un spital in Romania?) si vointa unor oameni inignati care decid ca nu-i de ajuns sa pui niste poze pe Facebook si sa astepti ca drobul de sare sa nu cada in capul copilului.

Mesajul e simplu si la indemana oricui: e bine ca faceti poze, e bine ca le puneti pe Facebook, dar si mai bine e sa LUPTATI (nu doar pentru voi, ci si pentru aproapele vostru - oricat de departe ar fi el geografic), sa gasiti niste urechi dispuse sa va asculte, sa nu renuntati la primul obstacol, sa nu va consumati mania si indignarea doar printr-un post veninos pe Facebook - incercati sa gasiti solutii pentru rezolvarea problemelor, nu doar sa aratati cu degetul. E greu, dar daca vreti sa inlocuiti mucegaiul cu mirosul de var, nepasarea cu implicare, saracia cu bunastarea, va spun ca trebuie sa NE PESE!

29 ianuarie 2015

plutarch - viata lui licurg (lycurgus)

The second and the boldest of Lykurgus's reforms was the redistribution of the land. Great inequalities existed, many poor and needy people had become a burden to the state, while wealth had got into a very few hands. Lykurgus abolished all the mass of pride, envy, crime, and luxury which flowed from those old and more terrible evils of riches and poverty, by inducing all land-owners to offer their estates for redistribution, and prevailing upon them to live on equal terms one with another, and with equal incomes, striving only to surpass each other in courage and virtue, there being henceforth no social inequalities among them except such as praise or blame can create.
Putting his proposals immediately into practice, he divided the outlying lands of the state among the Perioeki, in thirty thousand lots, and that immediately adjoining the metropolis among the native Spartans, in nine thousand lots, for to that number they then amounted. Some say that Lykurgus made six thousand lots, and that Polydorus added three thousand afterwards; others that he added half the nine thousand, and that only half was allotted by Lykurgus.
He desired to distribute furniture also, in order completely to do away with inequality; but, seeing that actually to take away these things would be a most unpopular measure, he managed by a different method to put an end to all ostentation in these matters. First of all he abolished the use of gold and silver money, and made iron money alone legal; and this he made of great size and weight, and small value, so that the equivalent for ten minae required a great room for its stowage, and a yoke of oxen to draw it. As soon as this was established, many sorts of crime became unknown in Lacedaemon. For who would steal or take as a bribe or deny that he possessed or take by force a mass of iron which he could not conceal, which no one envied him for possessing, which he could not even break up and so make use of; for the iron when hot was, it is said, quenched in vinegar, so as to make it useless, by rendering it brittle and hard to work?

After this, he ordered a general expulsion of the workers in useless trades. Indeed, without this, most of them must have left the country when the ordinary currency came to an end, as they would not be able to sell their wares: for the iron money was not current among other Greeks, and had no value, being regarded as ridiculous; so that it could not be used for the purchase of foreign trumpery, and no cargo was shipped for a Laconian port, and there came into the country no sophists, no vagabond soothsayers, no panders, no goldsmiths or workers in silver plate, because there was no money to pay them with.

cum e viata (unora) pana la 40 de ani

Mi-a placut mult povestea asta a programatorului american Eric Scott care-a facut cam ce-a vrut si cand a vrut. Cititi si invatati ceva din asta...


I'm 40 already, apparently with one foot in the grave, lol.  My best jobs were ones I took pay cuts for.

The 20% Pay Cut
When I was much younger and wanted to play outside more than work, I made a deal with my boss.  "Boss", I said, "I'll give you 20% of my salary back, in exchange for Fridays off."

Boss, probably figuring it would save him time dealing with the hyperactive kid programmer that couldn't sit still, eventually agreed.

To this day I have fond memories of almost two years of Friday's off spent sleeping in, skating for miles and miles, learning tricks on my rollerblades, and whiling away warm sunny days with a book under a tree.

Unemployed for 8 Months
An unusual opportunity presented itself when I learned that my wife's new job came with a 6 month training period and relocation to a new city.  We'd be packing up everything we own, and I'd need to find a new job.

"Wife", I said to my beautiful wife, "How about we quit our jobs a few months early, stash all our stuff in a storage unit, and go on a 2 month road trip across the county?  Then, while you're off training, I'll go somewhere warm and live out of my car for 6 months on a beach?"

"Are you crazy?", she asked with her hands on her hips.

"Yep, so how 'bout it", I replied with a grin.

I'll never forget the time we spent together on cool mornings cooking breakfast on our camp stove, spreading out all our gear to dry in gas station parking lots, and the audio books we listened to as we drove.

How About $10/Hour?
Turns out after a month or two on a beach, sleeping in a tent and living out of your car, you get antsy to get back to work.  So I called up my friend. 

"Friend", I said, "how about I do some programming for you?  It's been over 6 years since I've written a line of code, and I need something to do."

"I've got some things that need building", he said, "but your skills are a bit rusty and I don't think it would work out."

"What if I only charged you $10/hour?", I replied.

So every morning, I'd eat my cereal, pack my tent in my car, and walk across the highway to the library with their free internet and comfy table and chair, and sling Java code all day for $10/hour.  

I still chuckle thinking about the luxurious, cold, coin operated camp showers I'd spring for on occasion, and the night it rained so hard, the floor of my tent was literally floating all around me while I watched an episode of Lost on my laptop before the battery died.

So...what about those Silicon Valley jobs?
A small bump in pay at a new job, in a new city will only make you feel young again for 6 months to a year.  

At 40, you've got 30 to 50 more years of productivity and life ahead of you.  At $135k a year, you alone make over 2.5x the average American family's salary.   If you're any good at programming, you could quit that job today, disappear for a year, and have another job just like it within a few months of getting back.  

Don't worry about the money.  Find something interesting to do with all that time.  The rest will figure itself out.

(via Quora)

27 octombrie 2014


In doua cuvinte, la Salisbury (districtul Wiltshire) e scump rau. Atat de scump ca nu-ti permiti o prajitura (risti sa dai 12 lire pe trei prajituri si sa fie si nasoale). Dar e frumos, nimic de zis, magazine frumoase, lucruri bune, oameni imbracati decent, cam cum imi imaginez eu c-ar fi pe la Oxford, asa.

19 octombrie 2014

24 septembrie 2014

beneficiile postului (2 zile pe săptămână)

Îmbătrânirea - inevitabila soartă a oamenilor care se nasc, trăiesc și mor. Filmulețul ăsta (în engleză, e drept) spune atât: dacă ții post (mănânci doar 600 calorii pe zi, în loc de 2.000) două zile pe săptămână (miercuri și vineri?), fie că ești o persoană religioasă sau nu, sănătatea (nu doar greutatea) pe termen lung (și de la o anumită vârstă - să zicem, 50 de ani) ți se va îmbunătății. Filmul are o analogie frumoasă - dacă mergi non-stop cu mașina (mănânci tot timpul) și nu o duci și pe la mecanic să-i schimbe uleiul și ceva piese uzate (mănânci mai puțin, mai sănătos, din când în când) mașina n-are mult de trăit (pentru că se adună problemele și organismult n-are răgaz să se refacă). Sună frumos, pentru unii sună poate simplu, dar cât de ușor e să-ți faci din post (2 zile pe săptămână) un obicei pe viață și PENTRU viață?

25 august 2014

ne plouă grădina

Azi-noapte a început să plouă și nu s-a oprit nici până acum (18:00). Nicoleta nu mai trebuie să ude grădina - s-a ocupat altcineva de asta. Am văzut două filme foarte faine („Chef” și „Jiro Dreams at Sushi”) și n-am ieșit din casă (nici măcar la muncă). Nici nu intenționăm. E și mâine o zi pentru ieșit afară; să muncim, să ne plimbăm, să ne jucăm...