Photo by Toma

Toma mi-a făcut azi o fotografie. E prima care-mi place cum a ieșit, așa că o pun aici, pe blogul meu pe care l-am părăsit (vreme de doi ani), dar pe care - iată! - nu l-am uitat. Dar acum, după ce am realizat că am căscat ochii pe Facebook mai mult decât la televizor, cred că e momentul ca locul ăsta virtual să re-devină ceea ce mi-am dorit de la început să fie: un jurnal.


toma, al treilea an

In urma cu trei ani si cateva luni, ne gandeam asa: daca o sa avem un baietel o sa-i spunem Toma; daca o sa fie fetita o s-o cheme Olga. Apoi, la maternitatea Filantropia din Bucuresti s-a nascut, fara sa se grabeasca prea tare, Toma. Era intr-o zi de 11 iulie, ziua in care crestinii ortodocsi o sarbatoresc pe Sfanta Olga, imparateasa Rusiei. 

La multi ani frumosi, copile cu parul balai! 










parada elefantilor

Rm. Valcea, iulie 2013. A venit Circul!





15 minute la "Judetean"

Am inchis telefonul, am luat copilul, am sarit intr-un taxi si ne-am prezentat la dna Doctor, la Spitalul Judetean. O cladire mare, in constructie, cu un banner de neamuri proaste, care anunta isprava cu litere de-o schioapa: lucrarile de consolidare sunt platite de Consiliul Judetean. Asta da, pomana!

Usa e larg deschisa la camera de garda (etajul 4, pediatrie), asemeni unei case de oameni harnici si primitori. Inauntru, insa, nici un suflet cu stetoscop nu-i de gasit. Cativa tigani galagiosi stau langa o masa cu un ceainic ireal de mare si cam nespalat. Deasupra mesei, o coala A4 printata ne invita la un "ceai de menta". Sa fie primit, dar mie chiar nu mi-e sete. In drumul catre lift, doua asistente-n civil scapa de noi aratandu-ne ca dna Doctor "e pe-acolo" (ne-ndreapta din varful nasului catre "saloane"). E clar, trebuie s-o sunam din nou.

Dna Doctor "vine imediat" asa ca n-aveam decat sa stam inghesuiti intr-un colt, fara sa ne atingem de ceva, ca sa nu ducem "molima" acasa. Lui Toma i-au disparut orice simptome de cand am intrat aici; dupa fata, nu vrea decat sa ne caram de-acolo mai repede. Eu sunt absorbit de icoanele de pe holurile spitalului (am numarat vreo 3 pana sa intru in cabinet - unde-i deja "expozitie de credinta si iubire"). Imi ridic ochii din icoane si vad un gandac care  traverseaza holul printr-un luminis. Ma duc mai aproape, sa vad daca-i de-ala mic, de jeg, sau de-ala mare, de vegetatie. E mic si rosiatic. Cu coada ochiului, o zaresc pe dna Doctor cum vine catre noi. Uraaa, cineva care sa ne salveze, sa ne dea speranta, sa ne faca "bine". Strivesc gandacul si intram la camera de garda. "Doamne-ajuta!"...

from finland, with love

De aici

All teachers take five-year degree courses (there are no fast tracks) and, if they intend to work in primary schools, are thoroughly immersed in educational theory. They teach only four lessons daily, and their professional autonomy is sacrosanct.

"In Sweden," Sahlberg says, "everybody now agrees free schools were a mistake. The quality has not improved and equity has disappeared. If that is what Mr Gove wants, that is what he will get."

"Some would say it's the other way round: we have educational success because we have economic success.". The gap between high and low achievers is the smallest in the world and nobody talks of failing schools because there isn't that much difference between schools' results.

"Pisa is not what we are about. League tables are not a good measure of a school system. We never aimed to be the best in education, only to have good schools for all. Equity came before a 'race to the top' mentality."

Most pupil achievement is explained by factors outside of school authorities' control and that, if politicians wish to elevate children out of poverty, they should look to other public policy areas.

Finnish language is written almost exactly as it is pronounced. 

Influences outside the schools are more important. Finnish adults, he says, are the world's most active readers. They take out more library books, own more books and read more newspapers than any other nation.

Exporting what appear to be educational success stories is a dubious enterprise, because it is so easy to misread how another country's system works and to discount its cultural background.

We need less formal, class-based teaching, more personalised learning, more focus on developing social and team skills.

evening in the sun









un tata, un fiu

Ma uitam azi prin dvd-urile mele cu poze vechi. Ajunsesem la "Concediu 2006" cand am dat peste fotografia asta, facuta de Nico (sau de mama, nu sunt sigur) in garsoniera bunicii de la Campulung. M-am uitat lung la ea, fara sa dau mai departe. Si m-am intristat ca si cum nici eu, nici tata, n-am fi fost in poza asta.



Din 2006 n-au trecut chiat atat de multi ani, dar eu as zice c-au trecut prea multi. Daca e ceva ce nu-mi place  in viata e ca oamenii se schimba. Ca nu raman asa, incremeniti intr-un moment care-mi convine mie. Teoretic, schimbarea e buna. Practic, nu stiu daca ma pot gandi la vreo schimbare in bine. Timpul trece ca tampitul si baga sub brazda toate cate-au fost.

Acum cateva zile mi-am luat ramas bun de la tata in autogara aceluiasi Campulung. Ne-am strans mainile, ne-am sarutat obrajii nebarbieriti si ne-am urat ce-si ureaza oamenii cand se gandesc ca se-ntorc la "ale lor", in loc sa-i spun sa ma ierte c-am imbatranit, ca, uite, sunt si eu tata si ca nu ma mai gandesc la el atat de des, sa ma ierte ca nu-l inteleg sau nu ma fac inteles, ca de mult nu mai sunt de luat in brate, desi, uneori, asta-i tot ce-mi doresc...

Povestea satului

La Muzeul Satului Valcean ajungi cu autobuzul ETA nr. 7, cum te duci inspre Bujoreni. E asezat strategic, la iesirea din Rm. Valcea, asa cum te-ai astepta de la orice... sat. Daca nu stii exact la ce statie sa te dai jos, nu-i nimic, valcenii care merg cu autobuzul asta sunt de treaba si-ti vor arata din timp. Indiferent prin ce poarta intri (are doua, daca nu chiar trei intrari), nu simti nici o clipa ca respiri aerul unui muzeu, ci al unui sat fara caini si fara locuitori. Te desparte doar un gard (fiecare cu modelul lui) de casele cu usi de fier ferecat, de-o parte si de alta a potecii principale.

Am intrat fara sa platim bilet, fara sa ne opintim in vre-un zavor, fara sa ne intrebe cineva de ce-am venit "sa deranjam mortii". Poate de-asta experienta a fost autentica si totala: am strabatut in voie un muzeu in aer liber, insotiti doar de murmurul greierilor, de mirosul garofitelor si de zumzetul bondarilor grasi care le dadeau tarcoale. Uneori, raspundeam unui trecator care ne dadea binete cu un suras sau isi ducea mana la palaria de paie.

Casele, frumoase si intelepte ca bunicii care stau pe prispa sau cu coatele pe gard, asteptand sa vada ce venetici calca poteca din fata portii, sunt pline de lumina si de iarba ce asteapta lama rece si grea a cosasului. Vechi, tacute, hatre si cu lemnul ars de soare.