25 iulie 2019

Tradiţie, din 2006

Blogul ăsta a ajuns un soi de muzeu al trecerii prin existenţa mea virtuală. Câteva file de istorie personală, însăilate din calea-afară, uneori pătate de vin, alteori de lacrimi (de bucurie, de necaz), mereu autentice şi relevante pentru vremurile trăite pe te-miri-unde şi te-miri-cum. Spre deosebire de clasicele muzee, aici se intră fără bilet şi e deschis chiar şi lunea – doar că vizitatorii au acces doar la o gaură de cheie-nspre viaţa mea, ăşa că mulţi nu-şi aduc şi scaunul cu ei, prea multe nici nu-s de văzut. E mai bine, aşa se pot duce şi angajaţii acasă, la ale lor.