Resentimente

E nouă dimineața și-am venit la Mega-ul din cartier să cumpăr cele trebuincioase pentru niște scones (Toma și-a adus aminte că-i plăceau în Anglia și maică-sa s-a oferit să-i „manufactureze” câteva în dimineața asta). La aparatul de reciclat sticle, pe care n-ai cum să-l ratezi pentru aproape că te împiedici de el la intrarea în magazin, un client transformă de zor sticle goale în zeci de bani, un altul așteaptă să-i ia locul, iar paznicul (o doamnă pe care cu greu o încape uniforma) stă... de șase (pentru când s-o strica reciclatorul).

Al doilea client, cel care așteaptă, stă cu mâinile-n sân și-l înjură pe cel care-și face de cap cu mașinăria. O dată. De două ori. De trei ori. Mă uit lung la el, apoi mă uit la înjurat - ăla-i un asiatic pripășit prin Giulești care (probabil) nu înțelege nimic din invectivele românului.

- Futu-ți rasa mă-tii... Ai dracului să fiți de urâți... Cine dracu' v-a adus aici, mă?

Mă uit lung la cel care înjură - e curat, pare și normal la cap, doar Mega (!) supărat pe rasele non-europene. Toți îl auzim, dar suntem învățați de mici să nu ne băgăm dacă nu ne fierbe oala, asa că-l lăsăm să-și facă de cap. Asiaticul își termină de luat banii pe sticle și se duce-n magazin să-i cheltuiască.

Doamna de la pază răsuflă ușurată că n-a trebuit să „intervină” și-l dojenește pe clientul român.

- Ce-ai, dom'ne, cu el? Eheee, în alte țări sunt mult mai mulți...
- Lasă-mă că nu-i mai suport! Crezi că nu știu? Un-șpe ani am fost plecat în străinătate, de doi ani m-am întors.

Românul aproape că nici nu se poate bucura că a ajuns să-și golească sacul de sticle și-l las bombănind în barbă. Se pare că-i mai ușor să scoți românul din România, decât să scoți România din român...