Sean, profesorul meu (arhiva Din Taxi)

În seară asta n-am o poveste din taxi. În schimb am una de dinainte să încep să muncesc, din training. Printre multe altele, ca să trecem de examenul de conducere, a trebuit să luăm “meditații” o oră cu un instructor auto: Sean - un britanic grizonat, la vreo 50 de ani, cu zâmbetul pe buze, cu o engleză ireproșabilă (lucru rar pe-aici), foarte calm, atent, ascultător, unul dintre cei mai buni pedagogi pe care i-am avut vreodată (da, îi includ aici și pe cei de la Facultatea de Filosofie). După ce am urcat în mășina lui, am stat 10 minute de vorbă; știa deja cum se conduce în RO (în special în București) din ce-i povestiseră ceilalți români, știa că sunt diferențe mari, știa cam ce o să greșesc înainte de a porni motorul. Am dat examenul de conducere (de vreo câteva ori!) și ne-am întors la Sean, să mai luăm o ora (deși eram sătui de condus, de învățat…). Dintr-o oră am șofat doar 20 de minute; restul timpului am vorbit câte-n lună și în stele - dar cel mai mult m-am plâns de ce nu pot să iau examenul ăsta de care depindeau atât de multe… Sean a realizat ce se întâmplă cu mine și mi-a spus să încerc, pentru o oră, cât durează testul, să nu mă gândesc la ABSOLUT nimic în afara regulilor pe care examinatorul le urmărește. Mi-a mai spus că, din cauza mizei foarte mari presiunea e și ea mare și mintea începe să dea rateuri. Mi-a adus aminte motivul pentru care sunt aici, că urmează să-mi revăd soția și băiatul, că ei își pun toată încrederea în mine și că și eu ar trebui să fac același lucru… Deși vroia să mă liniștească și să mă facă să mă concetrez mai mult asupra acelei ORE de condus, tot ce a reușit a fost să-mi re-aducă aminte cât de multe depind de testul cu pricina. Aproape că îmi înghițeam lacrimile, simțind în sinea mea cât de tare i-aș dezamăgi pe cei de-acasă dacă n-aș reuși să trec mai departe...

Și-atunci Sean mi-a povestit cum a realizat el că lucrurile cu adevărat importante în viață nu trebuie puse niciodată pe locul 2, că tot ce contează e “aici și acum”, că nu merită să-ți faci planuri prea mari sau pe termen lung, în momentul când nevasta lui a avut un accident cerebral în timp ce se uitau seara la televizor. Norocul lor a fost că s-a dus repede cu ea la spital și acum, slavă Domnului, soția trăiește. Mă uităm la omul asta, ale cărui gesturi și vorbe nu au trădat niciodată că a trecut prin asemenea momente… Mă uităm și nu-mi venea să cred că jovialul Sean avusese parte de o asemenea încercare halucinantă…

Zilele trecute, Sean m-a văzut de pe trotuar și m-a salutat. Mi-a umplut inima cu bucurie… E unul dintre oamenii pe care-aș vrea să-i văd zilnic și nu m-aș sătura…

Foto: Cătălin Tudosă / Portsmouth

(13 noiembrie 2012)