Profesoara „reciclată” (arhiva Din Taxi)

Iau din oraș o duduie pe la 30+ de ani. Îmi spune că vrea s-o duc la o școală de tip “harbour” (astea-s niște școli pentru “copii cu nevoi speciale”). Cum drumu-i mare și lung discutăm despre ce face ea la școală, ce crede despre școală șamd. Aflu că e profesoară de matematică (!), că înainte a fost vânzătoare la Burger King (!!) și că, în urma unor atestate și diplome luate, a ajuns profesoară. E foarte dezamăgită de direcția în care societatea britanică se îndreaptă („ehe, s-o vezi pe-aia românească”, îmi zic în gând) și identificăm, împreună, câteva cauze ale dezechilibrului: benefits-urile, lipsa modelelor umane din familie, dezinteresul pentru educație. The usual suspects. Aflu că are salariu de 12.000 lire pe an (nu, nu e deloc mult), că are rate la casă (încă 20 de ani), că ar vrea să se retragă undeva la țară, să nu mai vadă / audă nimic. Se plânge că școală e condusă de manageri care habar n-au de realități și că mai mult încurcă decât ajută (îmi aduc aminte de directorul școlii unde lucrează cumnata mea, undeva într-o comună din Vâlcea). E foarte dezamăgită de felul în care copiilor li s-au dat multe drepturi și n-au nicio responsabilitate (iar părinții lor sunt cam din aceeași categorie). Sunt un pic debusolat după discuția cu profesoara… Poate mă așteptăm la ceva mai mult de la școală britanică? Poate n-ar trebui…

Foto: Cătălin Tudosă / Portsmouth
(13 noiembrie 2012)