Prostia românească și golănia englezească (arhiva Din Taxi)

Vă promiteam o poveste despre prostia românească și golănia englezească. Mi-a luat ceva să mă apuc de scris pentru că m-am tot gândit cum să spun povestea ca să nu par foarte prost. N-am cum, așa că…

Era o dimineață în care treaba mergea șnur. Când am auzit unde merge puștiul pe care tocmai îl luasem în mașină - Fareham - m-am gândit imediat la costul cursei: cel puțîn 15 lire. „Dar mai întâi trebuie să mă duci la un cashpoint”. Găsim unul în cartier, scoate bani, intră înapoi în mașină și mă întreabă cât costă cursa. Îi spun, după sat-nav, că o să fie cam 17,50 lire. „Mă duci pentru 15 ?”. Hmm… „Nu”?! Tot drumul stăm fiecare cu nasul în mămăliga lui, eu gândindu-mă ca nu cumva să fac vreo greșeală că să aibă apoi vreun motiv să negocieze - așa fac mulți, așteaptă să faci o greșeală ca să-ți ceară să le faci discount.

În sfârșit, ajungem în Fareham. Îi spun că după chart cursa face 18,30 lire, dar îi iau doar 16. Oftează. Îl întreb de ce e nemulțumit: tocmai i-am făcut un discount de 2,30 lire. Îmi zice că e ok, dar viață e grea (să mori tu!) și alte bla-bla-uri. Îmi dă o hârtie de 20 de lire. Fiți atenți că acu’ vine partea de prostie românească - îi dau rest două hârtii de 5 lire și 4 monede de o lira. Ăsta ia banii, se dă jos din mașină și dus e.

Eu nu plec imediat din zonă; trag taxi-ul lângă o bordură și aștept să văd dacă e vreun job prin Fareham. Când îmi fac socoteala în minte cam câți bani ar trebui să am, realizez că… i-am dat cu 10 lire mai mult rest „săracului”. Pfooooaaaa, mă apucă spumele, mă duc unde l-am lăsat pe individ (un soi de școală de meserii, ceva mecanică auto cred), vorbesc la recepție și vine omul la mine. Îi spun „știi de ce sunt aici, nu?”. Ezită și face pe prostu’ cu mine. Îi spun că i-am dat rest cu 10 lire mai mult decât trebuia. Recunoaște - în felul lui - și scoate din buzunar o hârtie de 5 lire și mi-o întinde. „Și restul?”, zic. „Păi doar atât mai am…”. „Când dracu’ i-ai cheltuit, mah, că acum 3 minute te-ai dat jos din mășînă”. „Am fost la cafenea…”. Minte, desigur. Și-apoi cu tupeu îmi zice: „i-am cheltuit, doar erau banii MEI”. Simt că-mi ard palmele și-i strig, în timp ce pleacă înapoi de unde a venit, „Ba erau banii mei! Nu-i nimic, o să chem poliția…”.

Mă duc înapoi în mașină, vorbesc prin stație cu operatorul care-mi spune că n-are rost să chem poliția și că… asta-i viața. Nu zău ?! Nu ascult de sfatul proaspăt primit și sun la poliție. Povestesc tărășenia. Polițista îmi spune că, pentru că mi-a dat o parte din bani și pentru că e “a civil matter”, nu pot decât să vorbesc cu nu știu cine de la primărie, să-i dau adresa individului, să cer restul de bani… grrrr… Decid că e mai cu cap să mă mulțumesc cu alea 5 lire recuperate și să mă car de-acolo (și-așa am pierdut timp destul cu chestiunea asta).

Așa că, de-asta zic, dragii mei, aveți grijă (și) cu străinii, nu vă bazați pe „gradul lor de civilizație” sau cu moralitatea lor. Și nu mai fiți atât de intransigenți cu românii - asta e firea omului, în general: să te “ardă” când te-a prins la mijloc…