Povești cu fotografii vechi, accent românesc și un copil care nu e Toma (arhiva Din Taxi)

De la spitalul din vârful dealului iau două doamne: una pe la 60 de ani (fiica), cealaltă pe la 80. Au fost la un control la ochi și acum merg acasă. De obicei cursele de la / dinspre spital sunt „grase”, cu condiția să fie pe distanțe mai lungi. În mașină, doamna mai în vârstă, care a stat lângă mine, a spus că ea crede că Italia o să câștige Euro2012. I-am mărturisit că o invidiez, pentru că eu n-am apucat să văd nici un meci până acum. Înainte să se dea jos din mașină, mă întreabă: „Vrei să te amuzi”? Dau din cap că „da” și ea-mi arată sacoșa / poșeta din material textil. Pe ea, printată o fotografie veche cu o fată cățărată pe o ditamai motocicletă. „Asta sunt eu când aveam 14 ani, pe motocicleta fratelui meu…”. Tânăra din fotografie e frumoasă, are o rochie albă și-i stă foarte bine “călare”. Zâmbesc și-i spun că-i un cadou foarte frumos…

Iau o altă doamnă dintr-un loc unde-i imposibil de parcat mașina… Îmi spune că vrea să meargă două blocuri mai la vale… Se asigura că am înțeles unde trebuie să ajungem. Își dă seama după cele câteva cuvinte pe care le-am spus că nu-s născut la curtea Reginei. Înainte să se dea jos, îmi spune un frumos și clar „Mulțumesc” românesc. Mă întorc cu ochii bulbucați și-i spun și eu „Cu plăcere”. „Dar… de unde-ați știut că-s român?”. „Păi, deja m-am obișnuit cu accentul fiecăruia… știu cine e polonez, cine ungur, cine român… ”. Mă gândesc „ce soarta - să ai parte de taximetriști străini…”.

E ora 3 și am primit o comandă de lângă o școală. Clienții - un tată pe la 30 și ceva de ani și un băiețel la vreo 4 ani, să zicem. Cursa e bună, e lungă, e în partea cealaltă a orașului. Traficul greoi mă face să iau parte la viața celor doi mai mult decât mi-aș dori. Pe drum, cei doi vorbesc unul cu celălalt, copilul pune întrebări, tatăl răspunde frumos, celui mic ii vine să adoarmă, dar tatăl îl înghiontește, îl gâdilă, îl ține treaz până „la bunica”. A început să picure… Mă gândesc tot drumul la Toma, care-i atât de parte de mine, și-mi pare rău că n-am și eu ștergătoare la ochi…

Foto: Cătălin Tudosă / Portsmouth

(13 noiembrie 2012)