Vekker oppsikt: - Absurd
Acum 47 de minute
It's the sense of touch. In any real city, you walk, you know? You brush past people, people bump into you. In L.A., nobody touches you. We're always behind this metal and glass. I think we miss that touch so much, that we crash into each other, just so we can feel something (Crash, 2004)
Unde ne facem cumparaturile, ce retete punem in practica, cum ne decoram hruba, ce flori ne imbie diminetile
O colectie (mereu crescanda!) cu fotografii facute lui Toma. Viata de zi cu zi a lui fi-miu, documentata ca la carte...
Oamenii trăiesc, oamenii muresc* (arhiva Din Taxi)
Poate cea mai tare chestie la meseria de taximetrist e că dai, fără voia ta, peste multe povești: de la “small talk” până la indiscreții pe care omul simte nevoia să le spună unui străin. Azi am dus o băbuța la vreo 83 de ani, care mi-a povestit tot drumul verzi și uscate (cred că am înțeles cam 20%, dar am aprobat - din cap - 100%). Până când mi-a spus că băiatul ei i-a recomandat să meargă doar cu Aquacars (firma de taxi pentru care lucrez). Apoi, mi-a zis că băiatul ei a murit… Și că a avut și o fată… dar și ea a murit. Mi-am exprimat regretul. Amândoi au murit de cancer… La destinație mi-a spus că am condus foarte bine și, drept răsplată, mi-a lăsat 10p în plus (de la 5,6 la 5,7).
Tot azi am dus un tip de la spital. Pe drum, am aflat că a fost taximetrist 6 ani în Portsmouth. El mi-a urat noroc, că-s la început… Mi-a spus că nu i-a plăcut niciodată meseria asta… „Și acum ce faceți, după ce nu mai sunteți taximetrist?” - „Păi, uite, vin săptămânal la spital să-mi fac analizele la sânge că am cancer la plămâni…”. Tăcere… Dar omul era foarte vesel, vorbea tare, mă încuraja…
Foto: Cătălin Tudosă / Portsmouth
(13 noiembrie 2012)
*„Murește”. Așa desemna Toma, în cel mai amuzant fel posibil, sfârșitul vieții cuiva.
0 Comentarii