Nimic nu e ceea ce pare a fi (arhiva Din Taxi)

Adresa la care trebuie să merg e la intersecția a două străzi, lângă un sediu de bancă. Când mă apropii, văd un zdrențăros care mă așteaptă. „Asta e”, îmi zic, „trebuie să fie și din ăștia pe ziua de azi…”. Opresc, iau omul în mașină și-mi zice să-l duc câteva străzi mai jos. După ce ne lamentăm despre cât de proastă a fost vremea vara asta, îmi spune că el a făcut doar 60 de lire azi, dar că-i bine, totuși, pentru o zi de duminică (care se presupune că-i mai proastă). Îl întreb ce lucrează, cum a făcut banii ăștia. „Sunt homeless…”, îmi răspunde ușor mirat. Nu cerșește, dacă ar face asta ar avea probleme mari cu poliția. Nu… Doar stă pe stradă cu mâna întinsă. Lumea știe ce-i cu el și-i lasă bani. Poliția îl „deranjează” uneori, dar totul e temporar, nimic care să întrerupă „afacerea” mai mult de 24 de ore. Îmi zice că într-o zi obișnuită ajunge și la 300 de lire pe zi. Mă taie transpirațiile când încep să fac socotelile… Opresc lângă o cabină telefonică să dea un telefon. Îmi lasă niște mărunți in mașină, ca să nu cred că fuge și nu plătește. Îl aștept, vine înapoi repede. Mă roagă să mai merg câțiva metri și se da jos. Îmi lasă 5 lire (cursa făcea 3.50), după ce se asigură că suma acoperă „consumația” - nu de alta, dar n-ar vrea să rămână... dator.

Foto: Cătălin Tudosă / Portsmouth

(13 noiembrie 2012)