Pescarii de oameni

Fiindcă e duminică şi mama lui Toma a zis că merită, decidem să ne petrecem după-amiaza la „vecinii” din Littlehampton. Ne lămurim repede că n-are nici un rost să ne pierdem vremea cu centrul oraşului, aşa că ne ducem direct pe faleză. Bate un vânt de zici că dacă ridici braţele o să zbori mai ceva ca Traian Vuia şi nici ploaia nu e departe, dar dacă tot am venit până aici, măcar să vedem cum arată Marea în partea asta de lume.

Din loc în loc câte-un grup de rătăciţi fac baie (!), unii chiar cu hainele pe ei (!!!), urmând parcă filosofia că „dacă tot am venit până aici, măcar să plecăm şi noi c-o penumonie sau măcar o răceală, ceva”. Îmi fac cruce de-atâta prostie (cu limba în cerul gurii) şi admir operele de artă-utilitară care-s de-a lungul plajei. Trecem pe lângă un salvamar la vreo 20 de ani care şi-a întins prosopul şi face flotări printre picioarele turiştilor.

Faleza se termină c-un ponton construit fix la vărsarea râului Arun unde o grămadă de gură-cască se duc să fie „mai în larg”. N-ajungem să vedem bine partea asta că un zgomotul de motor turat atrage privirile tuturor. Desluşesc în depărtare o barcă şi nişte zevzeci care s-au găsit să facă baie tocmai în valurile alea, periculos de aproape de stâlpii pontonului de vizavi. Când văd turiştii cum dau din mâini, încercând să atragă atenţia salvamarului, realizez că oamenii ăia au căzut (probabil din barca cu motorul turat de mai devreme).

Cu colţul ochiului mă asigur că Toma o ţine pe Nico de mână şi măresc pasul spre cabina salvamarului să-i anunţ că o barcă s-a răsturnat chiar lângă noi. Nu fac zece paşi că tinerii în şorturi roşii aruncă binoclul şi îşi pun vestele de salvare, aleargă pe plajă, împing o barcă pneumatică la apă şi ambalează motorul înspre zona unde se văd doar nişte puncte negre deasupra altor puncte roşii pe care valurile le izbesc de alte valuri. Pe plajă se aude o sirenă, alţi doi salvamari apucă nişte planşe de surf şi vâslesc cu mâinile înspre locul accidentului. De pe ponton, privim cu inimile îngheţate de vânt şi frică cum barca pneumatică pescuieşte sufletele din valuri să le aducă la mal. Dar nu pe toate. Salvamarul plecat cu surf-board-ul ajută pe cineva rămas singur şi prins între piloni.

Din dreapta mea, de pe învolburatul râul Arun, se-aude-un vuiet, un şuierat ca de locomotivă şi apa sare-n toate părţile: o şalupă a RNLI, cu patru salvatori cu căşti şi combinezoane, goneşte spre ultimul om din apă.

Prin dreapta pontonului se întorc primii salvaţi… Sunt doi bărbaţi (fără veste pe ei), doi băieţi (12-13 ani) şi o fată (10 ani) cu veste roşii. Au vânătăi pe corp, tremură, se trâng unii pe alţii în braţe… Trăiesc. Prin stânga, tot în grabă, dar de data asta spre o ambulanţă care-i aşteaptă pe mal, zăresc în şalupă chipul îngrozit al celui de-al patrulea copil: o fetiţă.

Au trecut zece minute de când am început să filmez şi adrenalina încă-mi mai dă târcoale. Cel puţin 12 oameni au venit în câteva minute să salveze aceşti copii de la o moarte cumplită. Mai bine de jumătate dintre ei sunt voluntari cărora le sună telefonul în timp ce sunt la serviciu (conduc taxiul sau manevrează macarale sau învaţă pe alţii să navigheze un yacht – cum aveam să aflu de pe FB) să salveze lunar zeci de vieţi cu naturaleţe, curaj şi compasiune.

Hey Hey I saved the world today
Everybody’s happy now
The bad thing’s gone away

(21 august 2016)