Despre Anglia, numai de bine (arhiva Din Taxi)

Da, așa se întâmplă mereu - pentru lucrurile bune, frumoase, pentru ce-i mai important în jurul tău, găsești doar la final o fărâmă de timp. Așa a fost și cu topicul ăsta, la care mă gândesc de multă vreme, dar pe care l-am evitat cu talent, l-am pus acolo, pe raftul de sus al memoriei și m-am făcut că n-ajung la el…

Poveștile mele din taxi, oricât de bine / prost relatate au fost, au avut ca personaj central clientul, cel care, odată cu banii, îți întinde și o felie din viață lui proprie și personală, care te ia drept psiholog sau partener de bârfă, mai ales după ce-l ajuți să-și pună sacoșele în portbagaj. De data asta, clientul, n-are nici un rol. „E mut ca o lebădă”. Clientul stă cuminte în spate și butonează un iPhone sau ascultă muzică la căști. Nici nu știi dacă e cineva cu tine, câteodată uiți unde-ar trebui să ajungi. Din când în când, arunci un ochi în oglinda retrovizoare ca să vezi dacă nu cumva a picat din mașină, la vreo curbă. E o cursă cu tine, cu gândurile tale, e ocazia pe care o aștepți ca să reflectezi la ce-i în jurul tău. Și-atunci, măcar în zilele cu soare, gândești așa…

Că român aciuat la “curtea reginei”, înțelegi repede că oamenii ăștia sunt foarte toleranți. N-au nici un fel de problemă cu valurile succesive de străini care, după ce-au intrat în țară, au ajuns să-i ducă la shopping cu mașina, să-i hrănească la restaurant, să îi spele pe cap la hairdresser, să le ia tensiunea la dispensar, să le fie vecin. Atitudinea lor e relaxată și prietenoasă. Ei știu de ce ești aici, știu că te simți stingher și-ți fac viață ușoară - la început, cei mai mulți clienți se ofereau să-mi arate, step-by-step, pe unde s-o iau ca să ajungem la destinație. Amabilitatea englezească e întrecută doar de proverbialul calm pe care-l au șoferii în trafic: se salută, se invită, sunt preocupați să (te) încurce cât mai puțin. În conversații, un englez va încerca să nu te contrazică, să asculte politicos până termini, să te menajeze, să nu-ți spună părerea lui despre freza ta roz, cu țepi cu cărare, decât atunci când i-o ceri. Din momentul ăla, să fii sigur că o să-ți spună exact ce gândește despre ține! Nu te ignoră, nu te persiflează, nu face pe deșteptul. Mai ales dacă chiar este…

Infrastructură din UK e printre cele mai avansate din Europa. În ciuda străduțelor înghesuite din oraș (e și normal, acum câteva sute de ani, nimeni nu se gândea că n-or să aibă loc să treacă două căruțe una pe lângă alta) pe autostrăzi circuli fără nici o grijă (că ai să dai în vreo groapă, că nu e semnalizată vreo ieșire, că nu e lumină, că vreun berbec s-a oprit în mijlocul străzii sau, mai rău, c-a luat-o pe contrasens) chiar și atunci când plouă torențial - aici nu există limitarea vitezei doar pentru că ninge / plouă (cum e în RO). Multe clădiri sunt vechi, dar au fațadele renovate, sunt multe case, multe locuri de parcare (dacă nu stai în centru). Spațiile verzi sunt peste tot. Locurile de joacă, parcurile și „pășunile” (cum le zic eu intinderilor considerabile de gazon) sunt la orice colț de stradă, nu există zonă să nu aibă garduri vii și copaci, ronduri cu flori răsărite te miri de unde.

Liniștea străzilor și a cartierelor este tulburată doar de cheflii ocazionali sau de străinii care vorbesc mai tare. În rest, liniște și pace. Umblatul în vârful pantofilor printre case aproape că vine natural, la fel și ne-trântitul portierelor sau ambalatul motoarelor. De claxonat nici n-are rost să mai spun.. Fiecare are grijă ca lucrurile să-și păstreze starea de… bună vecinătate. Stăpânii își plimbă câinii în lesă și adună după ei dovezile solide ale faptului că au fost hrăniți. Nu sunt mereu coșuri de gunoi (nu știu care-i adevăratul motiv, doar folclor) așa că multe ambalaje ajung pe stradă. Dar noaptea și dimineață, compania “Colas” are grijă să facă curat - manual și automatizat. N-am văzut să spele străzile, dar, la cât plouă aici, nici nu cred că are cineva pretenția asta.

Instituțiile statului și companiile private care le sunt subordonate funcționează foarte bine. Poliția, serviciile de urgență, primăria, firma de salubritate, firma de cablu tv, toate se vor da peste cap să-ți vină în ajutor dintr-un spirit al muncii bine-făcute și ca să te aibă drept client. Poștașul, dacă nu te găsește acasă, va încerca să lase coletul la vecini, înainte să te instiinteze că trebuie să te duci la oficiul poștal și să-l ridici singur. 

Sigur mi-au scăpat și alte aspecte ale vieții în Marea Britanie, dar „povestea” ar deveni prea lungă și previzibilă. Problema e că, dacă nu eșți obișnuit din țară ta cu toate astea, după o vreme, ți se urăște cu binele și-ncepi să iei toate astea ca pe un dat, ca pe ceva natural, și le apreciezi din ce în ce mai puțin. Sau deloc.

(25 martie 2013, la un an de la venirea mea în Portsmouth)