Gânduri de mămică mereu zâmbitoare

Un fel de început: M-am tot gândit ce aş putea să scriu eu după ce am citit textul lui Z., atât de frumos şi de emoţionant. Mi-a luat câteva zile să pun cap la cap câteva idei, toate mi se păreau fade pe lângă cele aşternute de Z. Mi-am luat inima în dinţi, am închis ochii şi după câteva minute cuvintele au început să curgă, rememorând clipe frumoase. Mulţumesc, Z, că m-ai găzduit pe blogul tău.

Toma a împlinit ieri un an şi o săptămână. Cum mi-am petrecut eu timpul în această perioadă, în afară de a-l hrăni, schimba de pampers, de a-l spăla, de a mă juca cu Toma, de a-l plimba? M-am uitat la seriale istorice coreene, la Dr. House, Anatomia lui Grey, Un bărbat şi jumătate şi altele. Pe sărite. A fost un an lung, cu multe peripeţii, cu multe bucurii, dar şi cu necazuri, cu scurte vizite, cu prea puţine ieşiri în oraş, cu prea puţin timp pentru mine şi Z, ca şi cuplu. Încă mă lupt cu acest sentiment. Înainte de a-l avea pe Toma, am zis mereu că pe toţi o să-i iubesc la fel, pe Z., pe Toma, pe Mişu. Că o să am timp pentru toţi. Nici vorbă. Fără să vreau, Toma a fost mereu pe primul plan. Pentru că are nevoie cel mai mult de mine. Însă, în adâncul sufletului îi iubesc enorm pe toţi băieţii mei. Chiar dacă, uneori, i-o arăt cu vârf şi îndesat doar lui Toma. Citind şi alte bloguri ale mămicilor şi ciupind câte puţin din experienţele lor, m-am gândit să aştern câteva gânduri din experienţa mea.

Într-o zi de luni, aproape de miezul nopţii, luna noiembrie 2009, au apărut cele două liniuţe roz. Deveniserăm părinţi. Burta creşrea de la o lună la alta, iar în ianuarie 2010, am aflat că era băiat. Toma, fără niciun dubiu. Am mers la serviciu până în săptămâna 32, apoi o lună şi zece zile am stat acasă, mai mult în pat, la televizor, plimbându-ne seara, apoi urmărind meciurile din campionat, la o pizza şi la un pahar de lapte bătut. La 38 de săptămâni şi 3 zile, pe 10 iulie, seara, la 7, s-a rupt apa. Aparent calmi, ne-am îmbrăcat şi am pornit spre spital. A doua zi, la 9.25 dimineaţa, venea pe lume Toma, prin cezariană, după un travaliu de peste 9 ore. O zi am stat la pat, fără să mă mişc, doar cu 3 litri de apă. A doua zi, m-am dat jos din pat, după o oră de învârteli, şi timp de trei zile am băut doart iaurt şi am mâncat ou fiert. Pofteam la o friptură cu cartofi pai de credeam că leşin. Mi-am revenit complet într-o săptămână. După o sarcină frumoasă şi relativ uşoară, în ciuda unei burţi imense în ultima lună, m-am trezit după 11 iulie cu Toma în braţe. N-am intrat în panică, n-am avut timp să fiu speriată, pentru că aveam atâtea de făcut pentru bebeluş. Voia lăptic tot timpul. Cu somnul a fost cel mai greu. În primele luni de viaţă, am dormit pe apucate. Eram năuci de cap. Tot aşteptam să treacă lună după lună. În ciuda a ceea ce spun alţi părinţi că ne aşteaptă ceva mai greu, la noi e total pe dos. Nu spun ca acum e floare la ureche, însă faţă de perioada de început e mult mai uşor. Toma doarme de două ori pe zi, de cele mai multe ori dorm cu el, iar noaptea, doarme cu o scurtă pauză de lapte, până dimineaţa la ora 8, dacă nu ne trezeşte pisica mai devreme. N-am avut timp să o iau razna, m-am gândit mereu că Toma are nevoie de mine şi trebuie să fiu puternică, mereu veselă, mereu zâmbitoare, poate şi de asta Toma râde tot timpul, chiar dacă îl supără acum cinci măsele şi îicurge saliva până la brâu. Nu am stat nicicând să mă gândesc prea mult la întrebarea dacă e greu să fii părinte. Pot să spun acum, repede, că e şi greu, mai ales când i se întâmplă ceva copilului, dar şi foarte frumos când ne jucăm, când ne plimbăm, când râdem în hohote. Toma creşte văzând cu ochii şi zilnic învăţăm ceva unul de la celălalt.

Acum, la 1 an şi o săptămână, programul nostru zilnic este acesta:

Ora 8 dimineaţa: trezirea. Ne pupăm şi ne tăvălim un pic prin pat. Îl pun, apoi, în pătuţul lui, îl spăl, îl schimb şi îi dau lăpticul.

Orele 8-10. joacă. plimbat prin casă, mingi, roţi, cutii. Sunt dimineţi când ieşim afară după fructe, legume şi pâine.

Ora 10. Somn până la ora 12. Apoi, joacă, păpăm fructe, iar joacă, spălat, uneori făcut curat, spălat rufe, făcut mâncare. Rar desene animate. Nu-i place să se uite la televizor.

Ora 16. Somnul de după-amiază. O oră jumătate, 2 ore, uneori şi 2 ore şi jumătate.

Ora 18.30. Vine tati de la serviciu. Puţină treabă, mâncat şi ieşim afară, prin împrejurimi sau într-un parc mai frumos. Plimbare până la ora 21.0, uneori şi 21.30.

Ora 21.30, poate chiar mai târziu, băiţă, lăpticul de seară, legănat şi somn. Trezire pe la 2 sau 3, un pic de lăptic, foială prin pat, somn până dimineaţa la ora 8.

Seara, după ce adoarme Toma ne uităm la un film, de obicei desene animate japoneze, la un reality show, Ellen, la un serial pe TVR, Mad Man, Anatomia lui Grey sau la documentare pe Discovery. Răsfoim ziare, reviste, stăm la calculator, facem fotografii, ne uităm la filme, bucătărim, ieşim la cumpărături, cam asta facem în afară să-l creştem pe Toma. Uneori, n-avem timp pentru noi, să facem ce vrem, când vrem, însă eu nu sufăr foarte mult din această cauză, nici înainte nu mă duceam la coafor, nici nu pierdeam timpul prin magazine. Mă bucur enorm când ieşim cu Toma în parc, când ne dăm în leagăne sau culegem fire de iarbă. Pot să spun că sunt o mămică fericită, chiar dacă mă mai lasă, uneori, nervii, însă în cinci minute sunt veselă din nou şi o iau de la capăt cu zâmbetele, pe care le-a moştenit Toma.