15 minute la "Judetean"

Am inchis telefonul, am luat copilul, am sarit intr-un taxi si ne-am prezentat la dna Doctor, la Spitalul Judetean. O cladire mare, in constructie, cu un banner de neamuri proaste, care anunta isprava cu litere de-o schioapa: lucrarile de consolidare sunt platite de Consiliul Judetean. Asta da, pomana!

Usa e larg deschisa la camera de garda (etajul 4, pediatrie), asemeni unei case de oameni harnici si primitori. Inauntru, insa, nici un suflet cu stetoscop nu-i de gasit. Cativa tigani galagiosi stau langa o masa cu un ceainic ireal de mare si cam nespalat. Deasupra mesei, o coala A4 printata ne invita la un "ceai de menta". Sa fie primit, dar mie chiar nu mi-e sete. In drumul catre lift, doua asistente-n civil scapa de noi aratandu-ne ca dna Doctor "e pe-acolo" (ne-ndreapta din varful nasului catre "saloane"). E clar, trebuie s-o sunam din nou.

Dna Doctor "vine imediat" asa ca n-aveam decat sa stam inghesuiti intr-un colt, fara sa ne atingem de ceva, ca sa nu ducem "molima" acasa. Lui Toma i-au disparut orice simptome de cand am intrat aici; dupa fata, nu vrea decat sa ne caram de-acolo mai repede. Eu sunt absorbit de icoanele de pe holurile spitalului (am numarat vreo 3 pana sa intru in cabinet - unde-i deja "expozitie de credinta si iubire"). Imi ridic ochii din icoane si vad un gandac care  traverseaza holul printr-un luminis. Ma duc mai aproape, sa vad daca-i de-ala mic, de jeg, sau de-ala mare, de vegetatie. E mic si rosiatic. Cu coada ochiului, o zaresc pe dna Doctor cum vine catre noi. Uraaa, cineva care sa ne salveze, sa ne dea speranta, sa ne faca "bine". Strivesc gandacul si intram la camera de garda. "Doamne-ajuta!"...