18 martie 2011

cantarea japoniei

Vinerea trecuta, pe vremea asta, vedeam la tv cum coasta de nord a Japoniei era acoperita de apa adusa de tsunami, live... Dupa un cutremur de 9 (care ar fi fatal pentru majoritatea tarilor), un tsunami cu valuri de 10 metri inaltime, cu sute (da, sute!) de replici ale cutremurului de vineri, o centrala atomica cu probleme mari la toate cele 4 reactoare (incendii cauzate de imposibilitatea de a fi racit miezul reactorului), cu vulcani reactivati (ahh, ce moment bun!) si acum cu perspectiva foametei, natia asta pare ca a intrat in linie dreapta catre nimicire...

Si totusi, puterea genelor si a educatiei de care japonezii dau dovada in situatii limita (uimind o lume intreaga) este exceptionala! Stiam ca nemtii si japonezii (cele mai mototolite natii dupa al doilea razboi mondial) sunt varfurile de civilizatie ale acestei lumi de multi ani. Descopar ca povestile care razbat din Tara Soarelui Rasare aproape ca nu le prind tot sensul pentru ca-mi lipsesc (ca roman, ca european) conceptele necesare... Biblia mea in materie de informatii calde si obiective din Japonia este blogul lui Marius Mistretu (Marius Delaepicentru), un roman plecat acolo de multi ani. Iata ce scrie despre eroicul popor japonez...

Un ascultător din Tokio îi scrie redacţiei: “Caut să reduc pe cît posibil consumul de energie electrică. Menţin temperatura în cameră la sub 10 grade. Dacă nu e căldură pentru toţi, cel puţin frigul să îl suportăm echitabil şi în comun.

Se profilează resuscitarea marşului ca elevator de moral. Nimeni nu se jeleşte. Suferinţa este sublimată printr-un mecanism mental demn şi sofisticat. Reconstrucţia începe în minţile oamenior.

Tocmai ascult la radio cum regretă un cumpărător că a intrat în panică şi a cumpărat alimente mai mult decît are nevoie. Zice: parcă îmi vine să le duc înapoi.

Altul care avea nevoie de medicamente, a mers la farmacie, dar a găsit-o prăbuşită. A scormonit în moloz, şi cu remuşcare în glas se ruga la ruine să-l ierte, dar n-a a vut încotro.

Presiunea populaţiei, lipsa de spaţiu şi viziunea factorului politic au contribuit la formarea unei conştiinţe ecologice (metapartinice). Iar în prezent ea e reflectată şi în programa şcolară. Ce nevoie mai ai de hăbăuci gălăgioşi cînd ai un popor atît de înţelegător?

Niciun comentariu: