15 martie 2010

unde-au disparut barbatii?

Munca omoara? Nu - omoara prostia, inconstienta, necunoasterea limitelor fizice. Si, cateodata, dorinta de "mai bine", tradus prin plasma, BMW, doi-trei copii, schi in Elvetia, apartament cu patru camere... Nu vreau sa vorbesc despre noul caz de workaholicism de zilele astea, ca s-au spus deja prea multe.

Am gasit un articol excelent pe tema noului tip de sclavie, dezvoltat in vremurile moderne de "conspiratia" celor care-ti vor tot binele din lume: compania pentru care muncesti si cei care te ajuta sa-ti vezi visele cu ochii (sa-i spunem simplu: banca!). Daca va regasiti, macar in parte, in textul de mai jos, give it up for the big boss... Care, evident, nu esti tu :)

Si tot atunci m-am intrebat de ce o cana cu identitatea vizuala a angajatorului devine cana preferata a angajatului. Sau de ce omul despre care va vorbesc a plecat la o petrecere organizata de companie imbracat normal si s-a intors purtand cu mandrie un tricou al firmei, un balon cu logo-ul acesteia in mana dreapta si un zambet idiot pe fata.

Un comentariu:

Anonim spunea...

io, vasile
băiatu' ăsta trebuie să se aplece, dacă tonul uşor superior de "bănuieşte-tot" l-ar fi lăsat, şi asupra acelui mic şef, care la rîndul lui e un "sclav". Acum, pentru tine şi pentru el, munca e prostituţie de la Marx încoace, atîta timp cît îţi asumi un salariu, îţi asumi şi partea cu sclavia şi 'utaiul în grup. Partea nasoală cu noi, rromânii, îi că ne împiedicăm mereu de aceste rahaturi, uitînd că de fapt avem o treabă pe care tre' să o facem bine. Că dacă o facem aiurea în tranvai, e ca şi cum nu ai face. Deci mai bine stai tu liber acasă, ca să îţi pută şomeria mai frumos decît sclavia unuia care îşi pupă şeful pe unde place (şi unuia şi altuia).

Noi nu suntem o ditai corporaţia. O firmă de traductori, maxim 30 de sulfete sclăvuite în vremile bune, acum oarecum 10 (cu tot cu femeia de serviciu).

Da, avem în fiecare an căni. Nu, nu le vezi pă nicăieri prin birou (nici măcar şeful neamţ nu are una - preferata lui e o cană banală pe care scrie SAP, clientul nostru ăl mai mare). Da, avem ieşiri (din ce în ce mai rare) la popicăreală. Neamţu' are oarece înclinaţii, dar statistic vorbind, echipa în care e pierde. Nu, nu aplaudăm. Da, ne miştocărim la sînge, în engleză, deşi neamţul e rromânizat de prin 1992 de cînd a decis că Bucureştiul e mai fain decît Kolnul. Nu, de regulă ne nu pupăm numeni cu nimeni. Ar fi indecent, adulterin ca să scriu aşa. Ne mai ţucăm pă obraz pe la ziua de naştere. În cinci ani am notat trei pupincurişti. Pentru nişte euroi în plus la salariu. Pentru cîteva "atribuţii" în plus pe fişa postului. Amuzant fiind chestia că acelaşi lucru a putut obţine oricine dintre noi după o discuţie cu rezultatele pe masă. Sau cu ideile pe faţă. Deci nu, nu e cazul. Treaba e că dacă e în firea omului să pupe curul păros al şefului, o să o facă indiferent de situaţie.

Acum, ideea mea e că tre' să fac ce pot eu face pentru ca firma asta să meargă ok. Ca să fiu şi eu ok. Îs un pic inoportune reacţiile de rezvrătire în momentul în care alternativa multora e şomeria. Adică "libertatea". Dacă nu te duce bagajul să te ţii singur, tre' să îţi asumi ceea ce faci, nu să şopteşti pă net că asta e sclavie. Fuck'em all, şi treci pe munca şi pe barba ta. A ta, a oricui, nu numai a ta, proprietarule de blog. Ăla ar fi momentul în care un scuipat în chelia "sclavilor" ar fi foarte adecvat. În rest, e o altă jelanie, la fel de inutilă ca oricare.

Şi mai e ceva. Oricît de distruşi am fi noi, rromânii, oricît de nasoală ar fi treaba în marile corporaţii, poţi ajunge şi corect unde ajung pupăgii. Eu cunosc oarece exemple.

Mai departe, între ăştia 30 au fost şi mulţi plîngători. S-au înecat de lacrimi şi de "cutare e prost, cutare nu ştie ce face" şi la un moment dat li s-a redat libertatea. Sau şi-au găsit-o singuri plecînd prin alte birouri, dar tot pe poziţii de sclavi. Nişte poziţii însă în care puteau sta juma de zi cu deştu-n dos pentru aceeaşi bani pentru care aici statul lor mă deranja inclusiv pe mine. Deci soluţii sunt pentru oricine. Depinde numai de abordarea pe care eşti capabil să ţi-o asumi.