- Det var ubehagelig
Acum 2 ore
It's the sense of touch. In any real city, you walk, you know? You brush past people, people bump into you. In L.A., nobody touches you. We're always behind this metal and glass. I think we miss that touch so much, that we crash into each other, just so we can feel something (Crash, 2004)
Unde ne facem cumparaturile, ce retete punem in practica, cum ne decoram hruba, ce flori ne imbie diminetile
O colectie (mereu crescanda!) cu fotografii facute lui Toma. Viata de zi cu zi a lui fi-miu, documentata ca la carte...
un tata, un fiu
Ma uitam azi prin dvd-urile mele cu poze vechi. Ajunsesem la "Concediu 2006" cand am dat peste fotografia asta, facuta de Nico (sau de mama, nu sunt sigur) in garsoniera bunicii de la Campulung. M-am uitat lung la ea, fara sa dau mai departe. Si m-am intristat ca si cum nici eu, nici tata, n-am fi fost in poza asta.
Din 2006 n-au trecut chiat atat de multi ani, dar eu as zice c-au trecut prea multi. Daca e ceva ce nu-mi place in viata e ca oamenii se schimba. Ca nu raman asa, incremeniti intr-un moment care-mi convine mie. Teoretic, schimbarea e buna. Practic, nu stiu daca ma pot gandi la vreo schimbare in bine. Timpul trece ca tampitul si baga sub brazda toate cate-au fost.
Acum cateva zile mi-am luat ramas bun de la tata in autogara aceluiasi Campulung. Ne-am strans mainile, ne-am sarutat obrajii nebarbieriti si ne-am urat ce-si ureaza oamenii cand se gandesc ca se-ntorc la "ale lor", in loc sa-i spun sa ma ierte c-am imbatranit, ca, uite, sunt si eu tata si ca nu ma mai gandesc la el atat de des, sa ma ierte ca nu-l inteleg sau nu ma fac inteles, ca de mult nu mai sunt de luat in brate, desi, uneori, asta-i tot ce-mi doresc...
Din 2006 n-au trecut chiat atat de multi ani, dar eu as zice c-au trecut prea multi. Daca e ceva ce nu-mi place in viata e ca oamenii se schimba. Ca nu raman asa, incremeniti intr-un moment care-mi convine mie. Teoretic, schimbarea e buna. Practic, nu stiu daca ma pot gandi la vreo schimbare in bine. Timpul trece ca tampitul si baga sub brazda toate cate-au fost.
Acum cateva zile mi-am luat ramas bun de la tata in autogara aceluiasi Campulung. Ne-am strans mainile, ne-am sarutat obrajii nebarbieriti si ne-am urat ce-si ureaza oamenii cand se gandesc ca se-ntorc la "ale lor", in loc sa-i spun sa ma ierte c-am imbatranit, ca, uite, sunt si eu tata si ca nu ma mai gandesc la el atat de des, sa ma ierte ca nu-l inteleg sau nu ma fac inteles, ca de mult nu mai sunt de luat in brate, desi, uneori, asta-i tot ce-mi doresc...
Publicat de Alexandru Zaharia
S-ar putea să vă placă aceste postări
0 Comentarii