fatalism

Privim cele mai proaste filme la tv, stăm pironiţi în fotolii la programele de ştiri în care ni se umple capul cu... non-ştiri. Citim cărţi scrise prost, întelese şi mai prost, promovate... la fel. Ascultăm muzică aleasă pe sprânceană de un absolvent de Ingineria și Managementul Sistemelor Tehnologice care a ajuns DJ la radio. Ne intoxicăm cu idei, păreri, doctrine care nu sunt ale noastre, dar pe care le luăm ca pe hap-uri, le înghiţim fără apă. Ne întovărăşim de "cei mai proşti din curtea şcolii", în definitiv, suntem o naţie tolerantă. Mâncăm toate prostiile din lume, toate E-urile, toate resturile de la toate naţiile de nimale mărunţite bine-bine. Bem coloranţi, alcool făcut în distilerii puturoase. Şi-atunci, vă întreb: "cum naiba să fii bun? cum să iasă ceva din tine? cum să nu fii român?".

N-am spus-o eu, doar o repet: "nu-mi place în ce mă transformă oamenii din jurul meu". Sitagma "România mea" are nişte înţelesuri pe care nu vreţi să vi le descriu, credeţi-mă, nu vreţi nici măcar să menţionez de ele. Aş putea chiar să vă provoc. Asta ar presupune să vă răspundeţi la câteva interogaţii: "când aţi fost ultima oară mândru că trăiţi în ţara asta, printre oamenii ăştia?". E mult spus mândru? Ok, să încercăm ceva mai soft: "când v-aţi simţit bine într-un sens elevat, spiritual, uman, ca membru al comunităţii din care faceţi parte?". Hmmm... asta mă duce cu gândul la următoarea întrebare: "aţi cunoscut mulţi români, de-ai noştri, cu principii?". Ia-uzi-o şi pe-asta: "vă vine des să înjuraţi când vă uitaţi la ştirile de la televizor?".

Chiar vreau să vă citesc răspunsurile, la comentarii...

PS: E exact ca în discursul acestui mare actor...