somn usor, romania...

Tocmai am terminat de citit “despre romani” din mai multe surse (toate romanesti). M-am infiorat. Am impresia ca polemica propusa de unele ziare daca sa plecam sau nu din Romania pur si simplu e depasita. Concluzia e destul de simplu de intuit cand vine vorba de apartenenta la un neam, la o tara, la un popor. Sanda Nicola, care zice de ce s-a intors mereu inapoi, in tara ei.

Azi îmi dau seama că educația pe care am primit-o în familia mea de oameni simpli, învățătura primită de la dascălii din orășelul de provincie și căldura cu care m-au înconjurat pe durata întregii vieți bunii mei prieteni, toate astea m-au purtat către o viață decentă, deloc lipsită de farmec. Oamenii ăștia nu-s nici elvețieni, nici englezi, nici americani. Sunt români iar ei alcătuiesc România “mea” la care o să mă întorc cu drag și data viitoare.

Pe alta parte, un tanar educat in Europa care a crezut, in naivitatea lui ca Romania este tara oportunitatilor absolute (doar pentru ca aici sunt multe de facut), a luat putina realitate mioritica in freza cand a decis, acum 2 ani, sa faca un proiect de ceva. Concluzia: inapoi in occident!

Am obosit, am pierdut încrederea în oameni, atitudinea pozitivă a dispărut după atâtea promisiuni neîmplinite, îmi lipseşte vitalitatea, speranţa şi idealurile. Toate energiile pozitive au fost spulberate de “sistemul românesc” şi, cel mai grav, încrederea în mine e pe cale să se dizolve.

Bomboanele pe coliva (ca sunt doua, deh) vin de la Mircea Cartarescu care ne zice pe ce lume traim si mai ales, de ce ne place in lumea asta a noastra, de ce ne simtim obositi, garboviti, imbatriniti inainte de vreme…

De sus pana jos, intre academicieni, ca si intre oamenii simpli, intalnesti insi care parca n-au avut parinti sa le explice diferenta dintre bine si rau, care parca n-au mers la scoala, pentru care nu exista adevar si dreptate, care judeca lucrurile in functie doar de interesele lor de moment. Constiinta acestor barbari ce traiesc printre noi, oameni politici, artisti, muncitori, tarani sau prostituate, nu conteaza, le permite sa comita orice oroare, numai sa le fie lor bine. Lor nu pare sa le fi spus nimeni cuvintele pe care mama mi le repeta aproape zilnic in copilarie: „Cel mai rusinos lucru de pe pamant e sa iei chiar si un capat de ata care nu e-al tau”.

Si mai e un citat aici...

(strainii...) Si-au dezvoltat zambete sociale si ritualuri de contact care sa elimine, practic, posibilitatea oricaror conflicte. Cand cineva te contrazice, ii zambesti si spui: "We agree to disagree" ("am cazut de acord ca nu suntem de acord"). Cand cineva te calca pe picior, te grabesti sa-ti ceri tu scuze. O ipocrizie blanda si surazatoare te intampina peste tot, ca un balsam care alina toate ranile si satisface toate susceptibilitatile. Aceasta ipocrizie poarta numele de politete si e esentiala pentru fluidizarea substantei sociale. Romanul nu este asa pentru ca nu poate fi, obiectiv, asa. Pentru ca la noi, daca esti bun, esti calcat in picioare.