ce (vad eu ca) se intampla in tara

"Ce se intampla cu tara asta?", m-a intrebat Alina, o amica plecata la Londra, dupa ce i-am zis ca Ziua si Gardianul or sa se inchida, si ele, saptamana asta. Draga Alina (et al.), nici noi nu mai stim mare lucru, chiar daca locuim, vremelnic, in tara lui Boc si Basescu (dupa dorinta electoratului). Pentru cei care lucreaza in presa, vremurile vor fi din ce in ce mai grele, locurile de munca in domeniul asta se vor numara cu miile, nu cu zecile de mii, presiunea (din partea celor care vor cauta un salariu) asupra fericitilor care au deja un job va atinge cote nebanuite in urma cu, sa zicem, trei ani, cand leafa crestea de la o luna la alta, de la un job la altul, de la o functie la alta...

Asta nu inseamna neaparat ca lumea va munci mai bine, mai eficient, ca vom fi mai buni, mai intelegatori, mai nuantati in parerile noastre; poate doar insemna ca orele de munca vor fi "fara numar", ca sarcinile vor fi "endless" si ca salariul nu va mai fi negociat, ci... "comunicat". Nu vreau sa fiu prapastios, dar va doresc in 2010 sa nu auziti din gura sefului fraze precum "daca nu-ti convine, poti pleca..." sau "sunt altii care asteapta la usa", pentru ca s-ar putea ca, pe timp de criza, aceste amenintari sa tina loc de preaviz...

Nu de putine ori m-am "certat" cu cei care nu vroiau / nu puteau sa-si faca treaba (adica lucrurile pentru care ne intalnim, in esenta, la servicu), care erau nedrepti sau pur si simplu nu erau pe aceeasi lungime de unda cu mine si de multe ori am devenit antipatic, incomod, nesuferit... mai adaugati voi. Am facut-o pentru ca-mi pasa (de munca mea, a voastra, a lor si de felul in care munca asta arata in ochii celui care conteaza: cel care da banii). De-asta am, la noul job, un soi de revelatie neasteptata: fosti colegi, de te miri pe unde, vin la mine, imi strang mana si-mi vorbesc ca unui coleg pe care nu l-au uitat. Mai ca nu-ti vine sa crezi ca in urma cu ceva vreme scrasneam din dinti si ne scoteam peri albi unul altuia... for the greater good. Nici nu stiu ce compliment imi fac!

Am sa inchei cu un soi de raspuns la intrebarea "londonezei" mele. N-am vrut sa fac o stire din faptul ca m-am angajat, ci m-am simtit dator sa anunt schimbarea de statut (fata de cei carora le pasa si carora le ceream un loc de munca in urma cu o luna). Azi, status-ul de la mess-ul meu a fost "din nou, la munca...". Foarte multi dintre fostii colegi m-am contactat sa afle cum de am fost asa de norocos... E tipul de noroc care-ti lasa un gust amar, ca nu-l poti impartasi cu ceilalti.

Cam asta se intampla "in tara asta"...