Vakte oppsikt i hele verden
Acum 2 ore
It's the sense of touch. In any real city, you walk, you know? You brush past people, people bump into you. In L.A., nobody touches you. We're always behind this metal and glass. I think we miss that touch so much, that we crash into each other, just so we can feel something (Crash, 2004)
Unde ne facem cumparaturile, ce retete punem in practica, cum ne decoram hruba, ce flori ne imbie diminetile
O colectie (mereu crescanda!) cu fotografii facute lui Toma. Viata de zi cu zi a lui fi-miu, documentata ca la carte...
istorice
* Ieri seara, la premiera lui Mungiu (am mai scris de asta...), Mircea Dinescu a tinut un scurt discurs "despre orice". In verbiajul lui, mi-a placut o concluzie pe care-a desprins-o cand a fost in Atena: cu un ochi se uita la statuile antice si vedea eroii eleni (cu trupuri de semizei, luptandu-se cu tot felul de primejdii) si cu celalalt observa grecii de pe strada - cocarjati, mici, grasi, urati, cam ca noi toti, de altfel... Explicatia? Eroii cu pieptul si vointa de fier au fost primii care au murit pe campul de batalie, "personalul auxiliar" fiind cei care au scapat infruntarilor; din ei ne tragem noi, cei care alergam dupa un loc liber in tramvai, care fugim sa nu ne ude ploaia, care racim cum da frigul. Plauzibil.
* Altii, insa, au privilegiul sa se traga din conducatori pur-sange macar, daca nu din eroi. E cazul regelul Mihai, cel mai demonizat personaj al istoriei moderne a romaniei. Copil fiind, auzeam de la bunica mea, care era o femeie isteata, crescuta la oras, traita deopotriva in regalitate si in comunism, care-mi povestea despre viata grea de dinainte de '44 si cum "a fugit" regele - de aici si dispretul meu pentru regele Mihai. De la Bucuresti la Campulung, stirile treceau prin biroul propagandei comuniste, sunt convins. In anii '44 - '45 adevarul era cea mai rara marfa, asa ca nu ma mira ca nici acum nu stim cum au decurs evenimentele. Aceeasi soarta o are si maresalul Antonescu: ba e bun, ba e rau... Marturii recente despre rege aduce principesa Margareta, care vorbeste despre tatal ei (via Mihnea Maruta). Site-ul familiei regale, aici, pentru o alta versiune a istoriei.
* Nico mi-a aratat de dimineata ca in 1985 un roman a luat premiu Nobel pentru pace. Mi-a ramas mancarea-n gat... "Cum, premiul pe care l-a luat anul asta Obama, l-a luat acum 25 de ani un roman??!!". Da... Profesor Ioan Moraru. Va spune ceva? Nici mie... Asta e omul care lua in '85 premiul Nobel pentru pace! Ceausescu vroia el premiul asta, asa ca nu i-a permis omului nici macar sa se duca sa-si ridice premiul si nimeni din RO nu stia ca pe lista acestui premiu era si numele profesorului. Senzational e ca nici dupa 20 de ani romanii nu stiu de chestia asta; si eu am aflat din articolul din EVZ. Ce natie trista suntem - sa nu ne mandrim nici macar cu putinul pe care-l avem?
* Altii, insa, au privilegiul sa se traga din conducatori pur-sange macar, daca nu din eroi. E cazul regelul Mihai, cel mai demonizat personaj al istoriei moderne a romaniei. Copil fiind, auzeam de la bunica mea, care era o femeie isteata, crescuta la oras, traita deopotriva in regalitate si in comunism, care-mi povestea despre viata grea de dinainte de '44 si cum "a fugit" regele - de aici si dispretul meu pentru regele Mihai. De la Bucuresti la Campulung, stirile treceau prin biroul propagandei comuniste, sunt convins. In anii '44 - '45 adevarul era cea mai rara marfa, asa ca nu ma mira ca nici acum nu stim cum au decurs evenimentele. Aceeasi soarta o are si maresalul Antonescu: ba e bun, ba e rau... Marturii recente despre rege aduce principesa Margareta, care vorbeste despre tatal ei (via Mihnea Maruta). Site-ul familiei regale, aici, pentru o alta versiune a istoriei.
* Nico mi-a aratat de dimineata ca in 1985 un roman a luat premiu Nobel pentru pace. Mi-a ramas mancarea-n gat... "Cum, premiul pe care l-a luat anul asta Obama, l-a luat acum 25 de ani un roman??!!". Da... Profesor Ioan Moraru. Va spune ceva? Nici mie... Asta e omul care lua in '85 premiul Nobel pentru pace! Ceausescu vroia el premiul asta, asa ca nu i-a permis omului nici macar sa se duca sa-si ridice premiul si nimeni din RO nu stia ca pe lista acestui premiu era si numele profesorului. Senzational e ca nici dupa 20 de ani romanii nu stiu de chestia asta; si eu am aflat din articolul din EVZ. Ce natie trista suntem - sa nu ne mandrim nici macar cu putinul pe care-l avem?
Publicat de Alexandru Zaharia
0 Comentarii