tu plangi, mah ?!

In ultima vreme, incerc sa caut romanismul peste tot: la Tezaur Folcloric, la Radio Romania Actualitati, in filmele vechi pe care-au stiut bine sa le faca romanii, in muzica noastra populara, in dealurile pline de fan netaiat de pe langa Carpati sau de dupa ei. Romanii din Bucuresti si cei de la Sud nu-mi plac pentru ca nu au substanta, n-au nici un rost, au uitat de unde vin si ce vor ei pe lumea asta. In seara asta am dat peste fragmente din "Horea" (1984, R: Mircea Muresan) un film pe care-mi doream sa-l revad... Nu stiu daca chiar asa a glasuit Horea (Vasile Ursu Nicula) in celula lui ticsita de austrieci cu flinte, dar sunt convins ca cine-a pus cuvintele alea cap-la-cap, om prost n-a fost...

- Eu de chinuri nu ma tem; altfel nu m-ar fi prins viu... Iara de moarte, eu fatu meu, cand am sculat oamenii am batut palma si cu moartea; datori ii sintem oricum. Numai ca nu-i tot una cum mori. Dar eu ma gandesc ca o sa mor ase ca sa le fie rusine in veci alora pentru care-o-i muri sa mai traiasca cu fruntea-n tarana in fata unor nemernici, in fata unor nimenea...

- Dara noi, dar dumneata, noi ce facem?
- Sa tineti de viata cu dintii ca lupu' de prada. S-aveti prunci multi, sa va trageti pe branci, sa rabdati de foame, pruncii sa-i dati la scoli, s-ajunga mai invatati ca pruncii grofilor. Iar din cand in cand, sa le ziceti o vorba si de bine, dar nu des...

- De ce nu des, tata?
- Sa nu se ieftineasca... Tu plangi? Tu plangi, ma? Sa fie pentru cea din urma oara, auzitu-m-ai? Noua sa plangem nu ne este ingaduit

(Minutul 3.30)