sa intorci spatele vremii care pute

Bloggerul Razvan Exarhu mi-a adus aminte - oare uitasem? - de Petre Tutea, primul roman care m-a facut sa ma simt mandru... "Intre D-zeu si neamul meu" este prima carte (in fapt, un vast interviu luat lui Tutea urmat de cateva eseuri de-ale lui) care m-a fascinat si datorita careia cred ca am facut facultatea pe care-am facut-o. Sistemul lui Tutea nu mi-e deloc cunoscut, pentru ca mi-a fost cu neputinta sa citesc mai mult de 20 de pagini si sa-mi dau seama ce vrea sa spuna; pe de alta parte, dialogurile lui cu "lumea", spritul oratoric, sunt cele care te prind...

L-am urmarit, mult dupa moartea sa, in cateva inregistrari ale TVR-ului, facute imediat dupa revolutie. Era singurul mistic pe care-l vazusem vreodata... Referindu-se la intalnirea lui cu lumea, Tutea spunea: "Nimeni nu a intrat în contact cu mine fără să ia ceva în traistă".

R: Cum se poate ieşi din dificultăţile prin care trecem acum, în Biserică, datorită unor situaţii...-... monstruoase... - care au fost şi care mai sunt...
PT: Păi, trăind creştin şi întorcând spatele vremii care pute. De pildă, Platon n-a fost condamnat pentru acedie, pentru ateism, fiindcă că a avut eleganta să nu insulte Olimpul. Nu i-a întors spatele. Dacă mai suntem creştini, putem depăşi suferinţele pe care ni le impune FSN-ul.

Cu toatea astea, Tutea nu se sfia sa arate ca este tot atat de om ca si interlocutorul lui...

R: Ce vă nelinişteşte întâi mult astăzi, domnule Petre Ţuţea?
PT: Grija că nu voi avea ce mânca, grija că voi muri de foame. De altfel această nelinişte o aveam chiar şi atunci când, ministru fiind, puteam muta întreg "Continentalul" în apartamentul meu.

Citate luate de aici.