It's the sense of touch. In any real city, you walk, you know? You brush past people, people bump into you. In L.A., nobody touches you. We're always behind this metal and glass. I think we miss that touch so much, that we crash into each other, just so we can feel something (Crash, 2004)
Prin casa
Unde ne facem cumparaturile, ce retete punem in practica, cum ne decoram hruba, ce flori ne imbie diminetile
Search!
toma
O colectie (mereu crescanda!) cu fotografii facute lui Toma. Viata de zi cu zi a lui fi-miu, documentata ca la carte...
Sunt din ce in ce mai scarbit de tara asta, de oamenii din jurul meu (nu neaparat din proximitatea mea) si de conditiile in care sunt obligat sa vietuiesc. Nu, noi nu avem razboaie civile / atentate sau alte atrocitati armate; la noi, dramele sunt individuale, se consuma pe tacute. Ne-am obisnuit cu prostia omniprezenta, admiram cum un taran epateaza in mall si ne curg ochii dupa masina si banii politicienilor. Ce e cel mai grav, pana la urma, e ca NE OBISNUIM cu toate astea ca si cum ar face parte din cotidian; nu ne mai revolta aproape nimic.
Am spus "aproape nimic" pentru ca, uneori, apare ceva care ne ridica o spranceana cand auzim la stiri: "Ministrul Orban a accidentat o persoana cu masina, apoi a plecat de la locul faptei...". Il vazusem pe "ministrul-sobolan" (cum il numesc azi cei de la Adevarul) la o emisiune tv imediat dupa ce prima ninsoare pe anul asta a distrus zeci de masini pe autostrada. Nu avea nimic sa-si reproseze; mintea (ca si subalternii lui, de altfel) despre cat de bine a organizat el totul. Licitatia pentru dezapezire fusese re-programata pentru 14 decembrie. Si cand credea dom' ministru ca o sa ninga, in august?
0 Comentarii