mai multe revoluţii şi nici un dictator

Mi s-a mai întâmplat să citesc lucruri pe care le ştiam, de care eram conştient că mi / ni se întâmplă, dar care mi-au desfundat urechile. Sau sinusurile. Sau simţurile. Care m-au făcut să fiu mai conştient de lucrurile pe care le trăiesc în fiecare zi. Vlad Mixich a scris pe Hotnews un text foarte bun despre revoluţia lui. A lui, personală. A lui şi a celor ca el, a celor buni, frumoşi, tineri şi mai ales, dispuşi să facă România mai bună (dacă nu cea mai bună). Exemplele lui seamănă cu eroii livreşti Don Quijote (a lui Cervantes) sau Sisif (a lui Camus).

Revolutia mea e cu prietenul meu care, intr-o zi, a desfundat singur canalul imputit din fata blocului in care locuiau alti o suta de oameni. Revolutia mea e cu cei care dau like pe Facebook abia dupa ce ajung acasa, obositi dupa o zi de munca si patru ore de proteste. Revolutia mea e cu studentul nebun care nu vrea sa dea spaga ca sa treaca examenul, e cu femeia sofer care azvarle un zambet superior injuraturilor pe care le primeste in trafic, e cu maica-mea care inchide televizorul ca sa mearga la un concert.

Dacă ai un os de idealist în tine nu poţi să nu rezonezi. Dar ce ne facem cu realitatea? Ce ne facem cu cotidianul? Ce ne facem cu realitatea de ieri, de azi şi, cu puţin ghinion, cea de mâine? După ce visăm frumos, după ce ne luptăm, printre cearşeafuri, cu morile de vânt şi împingem bolovanul nostru până în vârful muntelui pentru ca acesta să se prăvale, mereu, la vale, nu ascultăm vocea raţiunii? A intelectului? A experienţei? Ioan Florin Florescu, unul dintre românii fugiţi de ţară, vorbeşte despre altă revoluţie - cea pierdută de noi cei care mai vrem, dar nu cred că mai putem, să facem faţă tsunami-ului de dejecţii venite din toate părţile.

Dragă Vlad Mixich, te întreb, de ce aș crede acum în revoluția ta, cînd eu am pierdut toate revoluțiile mele? Nu mai este nici o revoluție de cîștigat în România, pentru că nu mai există un obiect al revoluției. România, nu spun o noutate, nu mai este de mult condusă de o clasă politică, ci de marii beneficiari ai guvernărilor corupte, care s-au tot rotit timp de 20 de ani. Împotriva lor nu mai există revoluție. Nu mai există alegeri. Nici măcar nu au nevoie de jandarmi care să îi apere. Vor continua să prospere în spatele oricărei puteri politice. Vor continua să cumpere, să controleze, să corupă, iar noi vom căsca gura la televizor și ne vom înjura pe forumuri. Copiii lor vor fi în Parlamentul de mîine, iar copiii noștri vor fi tot la proteste, în stradă.