jurnalul fericirii

(Sper sa nu spun cuvinte mari...)

Am redescoperit cuvintele. Spuse, citite, auzite... Zilele trecute, trezit la ora 8 si avand in grija pe Tomita, am vazut la TVR Cultural (care va marturisesc ca ma suprinde - placut) o emisiune in care se vorbea despre C. Noica si N. Steinhardt, doi romani care s-au sustras vremurilor (atunci cand vremurile s-au suit pe ei) si au inteles ca romanismul inseamna badea Ion si Vlad Tepes si nu comunistii ori conditiile inumane in care acestia au tinut oamenii din tara asta...

Am inceput "Jurnalul fericirii". E un word amarat, nu e nici macar o carte prafuita... E scrisa superb - ma asteptam la stilul clasic al crestinul roman: vesnic ingandurat, misterios, plin de pilde, cu aerul celui care stie, deci nu-i mai trebuie nimic. Nu e deloc asa - textul parc-ar fi scris de un blogger, de un editorialist. Si am mai descoperit ceva: imi place sa insemnez pe "carte"...

Nicolae Steinhardt, despre Romania esentiala:

Aici nu-i acolo. Aici se opreşte trenu-n gară, nu gara la tren. Aici e ţara lui Ion, a Fanarioţilor şi a lui Soarbe-Zeamă, aici Vlad Ţepeş i-a tras pe solii turci în ţeapă, nu le-a spus „trageţi întâi dumneavoastră, domnilor englezi", iar Petrache Carp i-a arătat lui Vodă Carol că porumbul se mănâncă cu mâna, aici e pe viaţă şi pe moarte, aici nu e decor sofisticat şi suprem de nebunatic, nu-s draperii şi delicii, nu-i paradis ori iad artificial, aici e ca la dugheană, ca la tejghea, ca la obor; ca la proces de clironomie; nu-i cu giuvaericale, e cu pietre, cu bolovani (şi dintr-o dată gândul mă poartă spre Brâncuşi, ţăran hotărât care-şi ciopleşte materialul cu gesturi mari de cosaş). Aici e scăldătoarea Vitezda: te arunci ori ba. Aici, acum, acum, acum. Aici te declari băiete, aici, pe loc, alegi.