N-am mai scris nimic pe blog fiindca n-a mai fost nimic important de povestit. E momentul sa va spun ca azi, pentru prima oara in multi ani (daca nu in toata istoria mea de telespectator) am asistat la ceva pe care, in subconstient, speram sa-l vad odata: Realitatea TV a lansat o campanie menita sa trezeasca, in cei care au creierul mai putin afectat decat altii,
demnitatea umana.
Noi vrem respect este poate cel mai util indemn pe care romanii trebuie sa-l auda, acum, cu 45 de zile inainte de alegeri. L-am vazut la televizor pe Victor Rebengiuc, un om caruia doar ii intuiam caracterul vertical, supunand clasa politica, principalul vinovat pentru dezastrul care se cheama Romania, la un tir nemilos cu gloante umplute cu adevar. Invitat in studio, Rebengiuc a spus ca timp de 20 de ani niciodata nu a simtit ca politicienii au facut ceva pentru el, ca respectul pe care-l ceri de la cel din fata ta izvoraste din respectul pe care-l ai pentru tine, ca romanii au ajuns foarte jos din punct de vedere moral si cultural, ca a venit momentul ca si NOI sa fim tratati cu respect, si asta nu doar in campania electorala.
Realitatea TV a facut
o pagina web cu cateva marturii despre respect si cum este el perceput de cativa oameni care gandesc. Cititi-le. Sunt cuvinte mari despre sentimente la fel de mari...
Asa ca, azi si doar pentru proiectul asta, am si eu un cuvant pentru Realitatea TV: RESPECT!
PS: Nu sariti sa ma acuzati de infantilism precoce si manipulita in stadiu agravat. Eu cred ca oamenilor trebuie sa le spui, la tv, si lucruri aparent banale (stationati pe partea dreapta pe scara rulanta, traversati pe verde samd) sau, din contra, foarte serioase (nu va lasati calcati in picioare! cereri si oferiti respect!). Si chair daca e doar o campanie marsava menita sa mai aduca cativa telespectatori rataciti pe OTV si TVR1, va spun ca MESAJUL in sine este unul pe care nu m-as plictisi sa-l aud in fiecare zi, fiind de preferat imbecilizarii constante promovate de "media de canal" din Romania.
1 Comentarii