Reverserings-Høyre
Acum o oră
It's the sense of touch. In any real city, you walk, you know? You brush past people, people bump into you. In L.A., nobody touches you. We're always behind this metal and glass. I think we miss that touch so much, that we crash into each other, just so we can feel something (Crash, 2004)
Unde ne facem cumparaturile, ce retete punem in practica, cum ne decoram hruba, ce flori ne imbie diminetile
O colectie (mereu crescanda!) cu fotografii facute lui Toma. Viata de zi cu zi a lui fi-miu, documentata ca la carte...
despre muzica si cei care o canta
A trebuit sa moara ca sa-i ascult din nou muzica... Nu sunt un fan Michael - n-am fost niciodata fan-ul vreunui cantaret / vreunei formatii - dar nu pot spune ca schimbam canalul cand vedeam vreun videoclip de-al americanului care a facut o lume intreaga sa uite de Elvis, cel putin pentru o vreme...
Vineri dimineata l-am sunat pe Dan sa-mi dea un numar de telefon de pe net. M-a intrebat: "Ai auzit ce-a patit Michael Jackson?"... "Ha? Ce-a patit, a murit?" i-am zis eu in gluma... Mi-a raspuns afectat ca da, murise. MJ se omora, putin cate putin, de mult. Cred ca e omenesc sa ne omoram asa, lent, cu cate o tigara, un pahar de tarie, o injectie in vena, sa ne sodomizam corpul in fel si chip pentru capriciile noastre. Dupa ce-am auzit marea stire, am zis ceva de genul "MJ murise de mult!".
In seara aceleasi zile am fost cu Nico la concertul Duffy de pe plaja H2O din Mamaia. Intrarea a fost libera, lume destul de multa (totusi nu chiar 20.000 de oameni cum a anuntat Orange, organizatorul). Duffy a venit imbracata ca o pitipoanca (pantaloni roz si camasa prinsa cu nod), cu miscari de papusa Barbi, ca sa nu zic de autist... Ma rog... Am trecut peste aspect si am ascultat vocea. Vocea ca vocea, dar sa fi auzit versurile, instrumentistii veniti cu ea si spectacolul pe care l-au facut. Cu basii fluturandu-mi blugii, Duffy mi-a adus aminte de ce-mi plac britanicii atunci cand fac muzica. Pe la sfarsit, a cantat hitul ei, Mercy; pe la sfarsitul melodiei, aud un refren foarte cunoscut cantat la orga; apoi, aceleasi note, cantate la chitara bass, ca mai apoi toate astea sa fie acompaniate de vocea lui Duffy: canta Billie Jean... Aproape ca mi-au dat lacrimile si radeam de fericire; Michael Jackson poate ca a murit, dar muzica lui nu...
Vineri dimineata l-am sunat pe Dan sa-mi dea un numar de telefon de pe net. M-a intrebat: "Ai auzit ce-a patit Michael Jackson?"... "Ha? Ce-a patit, a murit?" i-am zis eu in gluma... Mi-a raspuns afectat ca da, murise. MJ se omora, putin cate putin, de mult. Cred ca e omenesc sa ne omoram asa, lent, cu cate o tigara, un pahar de tarie, o injectie in vena, sa ne sodomizam corpul in fel si chip pentru capriciile noastre. Dupa ce-am auzit marea stire, am zis ceva de genul "MJ murise de mult!".
In seara aceleasi zile am fost cu Nico la concertul Duffy de pe plaja H2O din Mamaia. Intrarea a fost libera, lume destul de multa (totusi nu chiar 20.000 de oameni cum a anuntat Orange, organizatorul). Duffy a venit imbracata ca o pitipoanca (pantaloni roz si camasa prinsa cu nod), cu miscari de papusa Barbi, ca sa nu zic de autist... Ma rog... Am trecut peste aspect si am ascultat vocea. Vocea ca vocea, dar sa fi auzit versurile, instrumentistii veniti cu ea si spectacolul pe care l-au facut. Cu basii fluturandu-mi blugii, Duffy mi-a adus aminte de ce-mi plac britanicii atunci cand fac muzica. Pe la sfarsit, a cantat hitul ei, Mercy; pe la sfarsitul melodiei, aud un refren foarte cunoscut cantat la orga; apoi, aceleasi note, cantate la chitara bass, ca mai apoi toate astea sa fie acompaniate de vocea lui Duffy: canta Billie Jean... Aproape ca mi-au dat lacrimile si radeam de fericire; Michael Jackson poate ca a murit, dar muzica lui nu...
Publicat de Alexandru Zaharia
0 Comentarii