tristeti provinciale

Incerc de mult sa scriu un despre ce mi se intampla in ultima vreme for real. Adica sa renunt la dulcegarii, la lucrurile caldute din viata mea. A venit acum momentul?

Sunt un pic blue pentru ca dezamagirile pe care lumea in care ma misc mi le provoaca sunt tot mai dese. Sau poate le vad eu mai accentuate... Zilele trecute am incercat, timp de o ora, sa platesc platesc factura la mobil; la prima banca era coada si se misca in reluare casiera; la a doua banca nu puteam sa platesc decat daca aveam un cont la ei si din cont sa-mi ia bani; la posta si la cec nu puteam sa platesc decat daca aveam factura la mine (no way!); la urmatoarele doua banci nu puteam sa platesc deloc; la BRD, ultima pe lista cu voia dvs, am reusit sa platesc cei 31 RON pe care-i datoram companiei franceze. Dar ce chin... ce travaliu... Stand la coada, am realizat cat de goi de continut sunt angajatii acestor banci: au costume scumpe (oare?), dar se comporta ca niste golani bine platiti sau ca niste gospodine cu 30.000.000+ pe statul de plata. Unii, sa nu generalizam, ca nu-i frumos, nu-i asa? De unde atata curtoazie sau amabilitate! Nici macar un dram, fie el si mimat...

E trist... ma uit in jurul meu (si, de ce nu, inauntrul meu) si vad cum oamenilor le-a disparut cheful de viata, bucuria de a trai / munci / se distra, asta daca le-au avut vreodata, lucru de care ma indoiesc serios. La metrou, rar vezi un zambet, o fata fara riduri, un copil imbracat in toate culorile curcubeului... Ce naiba e cu noi?