ON HOW LIFE IS...

Ieri am dus masina la Braila. Bucurestiul a facut prima victima-auto: eu. Trafic infernal, reparatii peste reparatii, timp putin pentru deplasari cu masina, locuri lipsa de parcare, amenzi, politie, primari crizati care nu au loc de masinile poluante, UE, plus un piticot pe capul meu; toate sunt acum cu "-". Initial am decis sa o lasam parintilor mei sa se foloseasca de ea. Toata ziua de azi m-am intrebat daca tata mai poate conduce si daca nu le fac mai mult rau dandu-le o responsabilitate in plus; asa ca am sunat si am decis sec: masina se vinde! Nu ma grabesc, asa ca nu voi scadea nici 100.000 lei din pretul fixat - 18 mil (aproape jumatate de banii pe care i-am bagat pana acum in ea, lucru ce ma califica pentru premiul Pentru Cel Mai Prost Afacerist al Anului 2006). De azi nu mai sunt sofer... Daca ma intrebi acum daca voi mai cumpara vreodata o masina raspunsul meu este un irefutabil NU. Revino cu intrebarea peste vreun an si s-ar putea sa fiu mai nuantat. Felicitari tuturor soferilor din Bucuresti (pentru ca rezista), urari "de bine" autoritatilor romane (fiindca sunt jalnice si nu stiu sa-si faca meseria) si mult succes celor care vor sa-si ia & conduca o masina (pentru ca veti avea nevoie de el).

PS: Ne-am intors cu Rapid-ul. O sageata "lenesa", incomoda, scumpa (360.000 lei!!!) care a facut 3 ore si ceva, unde era frig fiindca "aparatul stie ca sunt 20 de grade si nu mai incalzeste". Cam pe la Buftea, o cucoana tanara a vrut sa dea jos rucsacul... si nu l-a tinut bine. A aterizat direct in capul meu si a ricosat in Nicoleta. "Doi dintr-o lovitura" mi-am zis, tinandu-ma cu mana de migrena... Desi a insistat cu scuzele, m-am incapatanat sa nu-i spun ca "nu-i nimic", asa cum un domn adevarat poate ar fi perorat galant. In schimb m-am limitat la un "bine ca nu ne-ati spart capetele", gandindu-ma ca in locul rucsacelului (cu haine, probabil) putea fi o sacosa de rafie (cu borcane)...