- Det er livsfarlig
Acum 49 de minute
It's the sense of touch. In any real city, you walk, you know? You brush past people, people bump into you. In L.A., nobody touches you. We're always behind this metal and glass. I think we miss that touch so much, that we crash into each other, just so we can feel something (Crash, 2004)
Unde ne facem cumparaturile, ce retete punem in practica, cum ne decoram hruba, ce flori ne imbie diminetile
O colectie (mereu crescanda!) cu fotografii facute lui Toma. Viata de zi cu zi a lui fi-miu, documentata ca la carte...
vecinii mei
De cand lucrez, m-am gandit ca e prea multa risipa de ziare / reviste prin redactii si ca maculatura ar trebui sa consiste din publicatii ras-ras-foite si nu nedeschise. Mi-am zis ca n-ar strica sa duc cuiva toate suplimentele, dilemele, forbes-urile si alte click-uri de week-end pe care in mod normal nici nu le car acasa. Dar cine sa fie acest cuiva? Pai, hai sa fie vecinii mei (pe care nu-i cunosc, deci n-am nici o parere despre ei, stiu doar ca-s multi pensionari). Am vorbit cu administratorul, am pus un teanc de reviste la intrarea in lift si un afis care invita pensionarii mei sa se serveasca, si, poate, sa aduca si ei altele sau macar sa le aduca pe-astea pe care le las eu, sa le citeasca si altii.
Rezultatul? Dupa doua ore, erau luate cateva reviste din teanc, alese. Dupa alta ora nu mai era nicio revista acolo, doar afisul lipit pe perete. A doua sau a treia zi, nu mai era nici afisul... Experimentul meu social, "reusise": aflasem ce stiam deja! Acum... ce sa fac? Sa le mai aduc reviste vecinilor sau sa nu-i mai deranjez?
Publicat de Alexandru Zaharia
1 Comentarii