DESPRE UMANITATE

Pipera, mon amour. Metroul de 22.15 e plin de oameni ai muncii, ingandurati si obositi de truda. Miros a transpiratie si au mainile batute. Unii, poarta dupa ei o sacosa sau doar o poseta. Castile in urechi, muzica la maximum si cele 10 statii care ma despart de casa tin cat... 4 melodii! Cu doua statii inainte de Unirii (fix la Romana) se urca un baiat de vreo 25 de ani, tiganos, cu bratele tatuate, par mare strans in coada, ochelari "Styled in Italy". Beat turta! Isi lipeste spatele de usa si se lasa, incet, pe vine... Ne apropiem de statia urmatoare; realizez ca va cadea cu spatele atunci cand usa se va deschide; ma ridic, cu o statie inainte de cea la care cobor, si il ridic cand usile se deschid; intentia mea - sa-l las sa stea pe scaunul meu- e copiata de doamna de vis-a-vis de mine. Cand ne uitam in spate, locurile noastre, sunt deja ocupate de alti indivizi. Tipul se aseaza din nou, cu spatele in usa. La "urmatoarea", reusesc sa-l asez pe un scaun... Ies din metrou si vad priviri care ma sfredelesc cu o unica intrebare: "De ce o fi facut asta?"

va continua....