1 iulie 2013

un tata, un fiu

Ma uitam azi prin dvd-urile mele cu poze vechi. Ajunsesem la "Concediu 2006" cand am dat peste fotografia asta, facuta de Nico (sau de mama, nu sunt sigur) in garsoniera bunicii de la Campulung. M-am uitat lung la ea, fara sa dau mai departe. Si m-am intristat ca si cum nici eu, nici tata, n-am fi fost in poza asta.



Din 2006 n-au trecut chiat atat de multi ani, dar eu as zice c-au trecut prea multi. Daca e ceva ce nu-mi place  in viata e ca oamenii se schimba. Ca nu raman asa, incremeniti intr-un moment care-mi convine mie. Teoretic, schimbarea e buna. Practic, nu stiu daca ma pot gandi la vreo schimbare in bine. Timpul trece ca tampitul si baga sub brazda toate cate-au fost.

Acum cateva zile mi-am luat ramas bun de la tata in autogara aceluiasi Campulung. Ne-am strans mainile, ne-am sarutat obrajii nebarbieriti si ne-am urat ce-si ureaza oamenii cand se gandesc ca se-ntorc la "ale lor", in loc sa-i spun sa ma ierte c-am imbatranit, ca, uite, sunt si eu tata si ca nu ma mai gandesc la el atat de des, sa ma ierte ca nu-l inteleg sau nu ma fac inteles, ca de mult nu mai sunt de luat in brate, desi, uneori, asta-i tot ce-mi doresc...

Niciun comentariu: