23 martie 2013

Uite cine vorbeste...

Motto: "I only see pounds when i look at you..." (un taximetrist roman in Anglia)

Azi am primit o scrisoare in posta. Era adresata ocupantilor casei din St. Vincent Rd nr 51 asa ca am deschis-o. Am realizat repede ca un politician isi face campanie electorala si ca are nevoie sa-l votez. Cum nu ma pasioneaza viata cetatii din Anglia, aproape ca am aruncat scrisoarea pe frigider. Cand... am vazut, printre randuri, sintagma "romanians and bulgarians" (in ochii occidentalilor "first hand", cele doua natii sunt ca fratii).

Liderul partidului UKIP (care se citeste "You Keep" - adica TU pastrezi - adica "TU, englezule, pastrezi Anglia ta") e un soi de Vadim Tudor, mai tanar, mai agresiv, mai dedicat. Domnul asta ne scrie - mie si vecinilor mei - nici mai mult nici mai putin ca doar peste cateva luni, din 2014, romanii si bulgarii vor veni in numar nelimitat (desi, chiar el recunoaste ca nu suntem, nici macar noi, asa de... nelimitati) si ca suntem o adevarata "amenintare" la standardul lor de viata (ridicat, standard in care statul baga bani cu nemiluita, bani pe care-i "trag prin cur" milioanele de ocupanti ai Insulei - evident, nu toti britanici).

Dupa ce mai ia o pauza de respiro - un alt alineat - politicianul zice ca romanii vor veni in tara lui pentru ca "mai bine de jumatate dintre ei traiesc intr-o saracie reala". Evident, modul de gandire englezesc este, si de aceasta data, simplist si ignorant. Saracia lucie de care se vorbeste este masurabila in... bani. Sau mai bine zis, in lipsa lor. Evident, in Anglia nu exista saracie. Cel putin, nu "reala". Exista doar una "relativa". Da, vorbim in continuare de bani. Dar, oare, englezii mai vad si altceva la oameni in afara de... bani? Mai inteleg ei ce inseamna sa te bucuri de viata fara sa ai bani? Eu cred ca nu... Am vazut de atatea ori cum se bucura clientii mei cand le lasi cativa banuti in plus, de ai zice ca ei sunt cei saraci. Cu duhul...

Apoi vorbeste de "valul" de infractiuni pe care romanii le fac sau le-au facut in Anglia, ca sa sperie votantul ceva mai inteligent ca omul de zapada (daca scrie la ziar sau zice vreun politician, asa trebuie sa fie, nu mai stam noi sa cercetam - ii dam inainte cu concluziile altuia).

Ca sa rezum: eu ma simt foarte prost ca roman in tara asta numita Anglia. De ce? Pentru ca poporul asta din care vreau sau nu fac si eu parte a ajuns ciuca batailor unei lumi intregi. Scrisoarea asta este jignitoare deopotriva la adresa mea si a parintilor si bunicilor mei, care au muncit cinstit si n-au asteptat nimic de la stat sau de la Europa. E jignitoare pentru ca eu platesc aici taxe, pentru ca spre deosebire de englezii care ingroasa randurile agentiilor de somaj PENTRU CA ASA VOR eu muncesc 12 ore pe zi, 6 zile pe saptamana. Banii pe care-i castig ii cheltuiesc tot aici - nu-i duc in Romania. Munca o masor in bani britanici, casa o inchiriez de la un landlord britanic, banii ii tin in banci britanice, platesc chiria masinii unei companii britanice, fac un serviciu (taximetria) pentru britanici, nu am luat O LIRA de la statul britanic (sub forma de benefits sau alte ajutoare), ba chiar am refuzat sa castig cateva mii de lire de la companiile de asigurari britanice pe care toti (britanicii!) ma sfatuiau sa-i iau in urma unui accident pentru ca ar fi trebuit sa mint si sa prostesc statul. Da, am fost de doua ori la sectia de urgenta a celui mai apropiat spital, unde de-abia m-am inteles cu doctorul din India care vorbea o engleza mai proasta decat mine. Asta ca sa nu ma apuc sa va spun cat de "domni", "spalati" si "omenosi" sunt clientii mei, englezii... 

Pacat ca noi, romanii, ii lasam pe toti neica-nimeni astia sa-si bata joc cum vor ei de numele de "roman" si sa-l asocieze cu toate relele din lume...

Niciun comentariu: