29 ianuarie 2012

românia sisifică

Omul s-a uitat în jur, a înjurat printre dinţi, şi-a pus pancarda home-made pe spinare şi s-a dus la primărie, să protesteze. De ce? Pentru că aşa a văzut că-i moda sau pentru că a dedus că-i un moment tocmai bun să le întoarcă ocările celor care i-au făcut viaţa scrum. Ce dacă e singur? Ce dacă lumea a ieşit la geam să filmeze unicul nemulţumit din Baia de Arieş? Sisif şi-a scos telefonul să-şi sune prietenii când a văzut cât de greu e bolovanul? I-a luat în seamă pe ăia care i-ar fi spus că-i nebun şi că face o muncă inutilă? Nu. Când te arde, te pui pe protestat. Ca nebunul...

4 comentarii:

Anonim spunea...

Io, Vasile
Toate bune şi frumoase, numai că deja ai contaminat informaţia cu ceva expresii subiective. Ştii tu că el se simte ca un Sisif (o fi auzit de el, şi dacă da, se identifică cu personajul sau e gata să scrie o pancardă şi pentru cei care îl compară cu numitul personaj?)? Pariu că nu a sperat omul ca măcar colegii de pahar să i se alăture? Pariu că e convins că nu va obţine nimic? Pariu că dacă ceva se întîmplă nu va considera, pe bună dreptate de altfel, că e şi meritul lui? Dracu ştie?! Nici eu, nici tu nu putem băga mîna în foc.

Acum partea care mă amuză pe mine: presa s-a limitat la asta, un nene strigă de unul singur în Baia de... o baie, ca multe de pe hartă. Punct. Asta e ştirea. Că e singur. Mai departe nu importă. Mai e acolo? L-au amendat caralii locali pentru ceva legat de neliniştea publică? Bănui că omul e ok, dacă murea cu cartonul de gît, era din nou pe posturi. Deci nu. Paradoxul omului e că dacă mai venea cineva, nu ajungea în titluri, nici măcar al tău. Dacă vine la bucale, iar e irelevant, se pierde cu cartonul lui printre esteţii protestului (cei cu rime şi mesaje incisiv-retorice - despre care, la final, cînd totul va fi primit sau pierdut se va spune că e o formă de cultură şi cizelare a maselor). Aşa că spun că omul şi-a atins obiectivul pe care nici nu îl avea, iar dacă îl avea, cu atît mai bine pentru el: a fost propagat. Deci nu e un Sisif. Sau dacă vrei, e un Sisif deghizat. Ştiu că eu mă retrăgeam acasă în locul lui, satisfăcut că le-am servit-o naţional.

A, desigur, în toată istoria asta, omul cu camera e relevant. Ironic, nu?

Alexandru Zaharia spunea...

Florine, lumea nu o sa inteleaga contextul mai larg (discutia noastra despre presa)

1. Aici, pe blogul meu, nu fac presa
2. S-ar putea sa pierzi mai multe pariuri pe care vrei sa le faci...

http://www.adevarul.ro/locale/alba_iulia/protestarul-singuratic-Primariei-Baia-Aries_0_634136936.html

3. Nu mi-ai decodificat bine tonul. Sunt un fan al lui Sisif, cum era si Camus. Nu-l condam pe om, din contra, il inteleg si, pe undeva, il admir.

elisav spunea...

Io, Vasile
În primul rînd nu pot să îţi spun cît de mult apreciez scula asta care nu ştie să notifice postarea unui răspuns.

În al doilea rînd, nu despre lume e vorba. Care lume, anyway!?

Şi apoi, trecînd peste ce pierd sau nu eu, de unde ai scos-o pe asta cu Camus fan al lui Sisif? A scris omul un eseu, nu s-a înscris în partidul lui...

Alexandru Zaharia spunea...

Ziceam si eu "lumea" in speranta ca or mai fi rataciti care trag cu ochiul la discutiile noastre "blogaresti".

Da, eu am inteles din spusele lui Camus ca-l intelege pe personajul cu bolovanul si ca fericirea acestuia, aparent de neinteles in situatia lui, e un motiv suficient de bun ca sa-l invidieze / aprecieze. Tu nu?


I leave Sisyphus at the foot of the mountain! One always finds one's burden again. But Sisyphus teaches the higher fidelity that negates the gods and raises rocks. He too concludes that all is well. This universe henceforth without a master seems to him neither sterile nor futile. Each atom of that stone, each mineral flake of that night filled mountain, in itself forms a world. The struggle itself toward the heights is enough to fill a man's heart. One must imagine Sisyphus happy.

---Albert Camus