29 ianuarie 2012

blog de pensionar

Şi străbunicul meu avea blog. Doar că el, pensionar fiind pe la 1940, ţinea o agendă în care consemna una-alta, dintr-ale cotidianului. Plăcută surpriză să văd cum, dar mai ales, ce consemna Nicolae Gheorghiu (fost militar de carieră, din păcate, nu ştiu şi gradul) ajuns pensionar cu niscaiva atribuţiuni contabile: vreme, inundaţii, vizite ale MSR Carol II la Campulung Muşcel, ştiri de pe front venite prin intermediul ziarelor.
22, 23, 24, 25 ianuarie 942 - ger mare -26, -27 gr.
26.I.942 moină
27.I.942 vânt cald dela N

românia sisifică

Omul s-a uitat în jur, a înjurat printre dinţi, şi-a pus pancarda home-made pe spinare şi s-a dus la primărie, să protesteze. De ce? Pentru că aşa a văzut că-i moda sau pentru că a dedus că-i un moment tocmai bun să le întoarcă ocările celor care i-au făcut viaţa scrum. Ce dacă e singur? Ce dacă lumea a ieşit la geam să filmeze unicul nemulţumit din Baia de Arieş? Sisif şi-a scos telefonul să-şi sune prietenii când a văzut cât de greu e bolovanul? I-a luat în seamă pe ăia care i-ar fi spus că-i nebun şi că face o muncă inutilă? Nu. Când te arde, te pui pe protestat. Ca nebunul...

iCaragiale

Ion Luca Caragiale la teatrul radiofonic. Recunosc ţignalul personajelor lui nea Iancu de la o poştă, dar încă nu mă prind care-i "bucata" din care actorii recită. Oscilez, supărat pe memoria mea scurtă, între "Un pedagog de şcoală nouă" şi "Lanţul slăbiciunilor". Când personajul principal începe a alerga prin oraş, din caleaşcă-n caleaşcă pentru a aflat numele elevului care "musai-i să treacă clasa", îmi pun rânjetul la vedere şi votez pentru "Lanţul...". Frumos, foarte frumos şi la fix Caragiale, genial cum l-am cunoscut prin liceu, dar ce ne facem cu interpretarea? Intonaţia "monşerilor" sunt de o liniaritate şi o zdrenţăreală verbală soră cu sporovăială de la birt. Singurele cuvinte pe care junii le declamă cu patos şi cu o oarecare familiaritate sunt apelativele folosite de profesor la adresa elevului certat cu "educaţiunea" - dobitocul, pramatia, animalul. Mă uit la ceas şi întind pasul spre altă piesă, la fel de prost jucată...

28 ianuarie 2012

în parcul Giuleşti

Suc de morcovi cu... bolboroseli!

vorbe de duh

- Ce crezi despre X, căpitane?
- Aşa au fost ordinele...
- Nu te întreb ce ordine ai primit, te întreb ce gândeşti tu.
- Pentru soldat, ordinele sunt gândurile lui...

(dintr-un serial tv corean)

27 ianuarie 2012

tomiță vs. zăpada

preocupări de iarnă

Vineri, zi liberă. Week-end cu zăpadă, frig, stat în casă, la căldurică. Oricum, mult mai bine decât zilele trecute - nu a mai viscolit, ba chiar s-a mai încălzit de-o părere. Nico a văzut o rețetă de grisine undeva pe net și s-a gândit să facă câteva și pentru noi - cu mac și susan pentru noi, „bătârnii”.



Din puțina zăpadă adunată pe balcon, Nico a încropit un omuleț de zăpadă. I-a pus chiar și căciulă, sub formă de oală spartă.

Bicicleta mea, ninsă și bătută de viscol...

26 ianuarie 2012

a-nceput de ieri să cadă

Ninge în ianuarie! Vă dați seama? La televizor, burtierele galbene (adică de „breaking news”) se referă la un banal fenomen meteorologic folosind „coșmarul alb”. Mnoa... Acum, nu zic că-i plăcut, că nu-i. Mai ales dacă trebuie să ieși din casă zilnic. Și da, bate vântu frunza-n dungă de vreo două zile. Dar chiar spera cineva că iarna asta n-o să fie „zăpozoasă”?

Ieri dimineață

Ieri seară

Azi dimineață

ciobanul cu blog

Am descoperit, din ziarul "Adevărul" de azi, primul cioban cu blog. Care zice aşa...
"Pământul nu-i al nostru, da noi sântem ai pamântului. Că pământul ne-o făcut oameni şi pământul ne-o făcut un neam. Când ne batem joc de pământ, ne batem joc de mama noastră dintâi. Şi de toţi ăia de l-o muncit şi apărat cu sânge şi sudoare. Şi de oasele lor care se odihnesc te miri pe unde. Şi când îl vindem, ne vindem parinţii şi pe moşi stramoşi.

Fără pământ, sântem ai nimănui."

semne de carte


Radu Paraschivescu - Toamna decanei

25 ianuarie 2012

23 ianuarie 2012

thunderstruck!

Cum se nasc ideile? Se prea poate să fie vorba de conexiuni care se fac, inconştient, în momentul în care informaţiile dau buzna-n mintea ta. Citesc asta şi nu pot să nu mă întreb: oare, te poţi refugia în muncă?

mai multe revoluţii şi nici un dictator

Mi s-a mai întâmplat să citesc lucruri pe care le ştiam, de care eram conştient că mi / ni se întâmplă, dar care mi-au desfundat urechile. Sau sinusurile. Sau simţurile. Care m-au făcut să fiu mai conştient de lucrurile pe care le trăiesc în fiecare zi. Vlad Mixich a scris pe Hotnews un text foarte bun despre revoluţia lui. A lui, personală. A lui şi a celor ca el, a celor buni, frumoşi, tineri şi mai ales, dispuşi să facă România mai bună (dacă nu cea mai bună). Exemplele lui seamănă cu eroii livreşti Don Quijote (a lui Cervantes) sau Sisif (a lui Camus).
Revolutia mea e cu prietenul meu care, intr-o zi, a desfundat singur canalul imputit din fata blocului in care locuiau alti o suta de oameni. Revolutia mea e cu cei care dau like pe Facebook abia dupa ce ajung acasa, obositi dupa o zi de munca si patru ore de proteste. Revolutia mea e cu studentul nebun care nu vrea sa dea spaga ca sa treaca examenul, e cu femeia sofer care azvarle un zambet superior injuraturilor pe care le primeste in trafic, e cu maica-mea care inchide televizorul ca sa mearga la un concert.
Dacă ai un os de idealist în tine nu poţi să nu rezonezi. Dar ce ne facem cu realitatea? Ce ne facem cu cotidianul? Ce ne facem cu realitatea de ieri, de azi şi, cu puţin ghinion, cea de mâine? După ce visăm frumos, după ce ne luptăm, printre cearşeafuri, cu morile de vânt şi împingem bolovanul nostru până în vârful muntelui pentru ca acesta să se prăvale, mereu, la vale, nu ascultăm vocea raţiunii? A intelectului? A experienţei? Ioan Florin Florescu, unul dintre românii fugiţi de ţară, vorbeşte despre altă revoluţie - cea pierdută de noi cei care mai vrem, dar nu cred că mai putem, să facem faţă tsunami-ului de dejecţii venite din toate părţile.
Dragă Vlad Mixich, te întreb, de ce aș crede acum în revoluția ta, cînd eu am pierdut toate revoluțiile mele? Nu mai este nici o revoluție de cîștigat în România, pentru că nu mai există un obiect al revoluției. România, nu spun o noutate, nu mai este de mult condusă de o clasă politică, ci de marii beneficiari ai guvernărilor corupte, care s-au tot rotit timp de 20 de ani. Împotriva lor nu mai există revoluție. Nu mai există alegeri. Nici măcar nu au nevoie de jandarmi care să îi apere. Vor continua să prospere în spatele oricărei puteri politice. Vor continua să cumpere, să controleze, să corupă, iar noi vom căsca gura la televizor și ne vom înjura pe forumuri. Copiii lor vor fi în Parlamentul de mîine, iar copiii noștri vor fi tot la proteste, în stradă.

21 ianuarie 2012

ce băieţi, ce băieţi...

Alooo... USL-uuuu... Bre, cât de curând, s-ar putea să am nevoie de ceva ajutor financiar din partea lu' matale. Dacă mai faci mitinguri anti-ceva te rog să nu mă ocoleşti. Pot să strig ce vrea mata', parol! Doo ore de lozincărie - 50 lei. Sunt bani câştigaţi uşor, ce dracu'!

19 ianuarie 2012

meanwhile in romania...

În faţa prefecturii Mehedinţi s-au auzit mai multe voci, baritonale, care ziceau aşa: “Vă rugăm să ne scuzaţi, nu producem cât furaţi!”. Deci, se poate! Nu?

what it takes

... între timp, lumea merge mai departe. De exemplu, nişte domni de la Londra vor să angajeze. Aveţi CV-urile pregătite? Dacă aveţi şi calităţile care necesare, job-ul e al vostru!
« The successful candidate will be the welcoming face of Midori House, greeting everyone from prime ministers coming in to be interviewed on Monocle's radio station, Monocle 24, to clients coming to meet our commercial team. The successful candidate will understand the importance of hospitality, be able to make a great coffee and be able to work swiftly and calmly. You'll help us keep the company looking smart and the atmosphere friendly while also being able to get a package from Havana to Hong Kong on a national holiday. This is a demanding job where good diplomatic and organisational skills are a must. Foreign languages and an ambition to grow within the company are also highly desirable. »

16 ianuarie 2012

piaţa universităţii 15.01.2012

Partidele politice sunt cai la carul de aur al istoriei românilor; când devin gloabe, poporul român le trimite la abator. (Petre Tutea)


15 ianuarie 2012

plimbare în parcul Carol

Duminica a fost soare cu dinţi. În casă, efectul de lupă al geamurilor te face să crezi că afară sunt cel puţin 20 grade, când de fapt sunt doar vreo 2-3. Cu plus! Iarna asta a fost uscată şi ne-naturală. Dar încă mai sperăm la zăpadă...










13 ianuarie 2012

"doar proştii nu-şi schimbă părerile"

Cu Cristina Bazavan am avut o discuţie "hot", la un moment dat, pe blogul ei de la Tabu, când am crezut că, să oferi un intership pentru un tânăr care să-ţi facă treburile murdare (să-ţi scoată ore de interviuri de pe reportofon, printre altele), e pur şi simplu... sclavie modernă. A trecut timpul, m-am mai întâlnit cu ea (face à face), am mai citit câte ceva din munca ei, apoi a plecat de la "Tabu" şi a devenit "doar" Cristina Bazavan (ooo, dar prin câte locuri n-a ajuns, cu câţi oameni interesanţi n-a vorbit, câte texte foarte bine scrise n-au ajuns pe blogul ei şi în mintea mea). Spun "doar" pentru că este poate cel mai bun exemplu că poţi să freelancereşti ŞI în presă, că poţi să devii un brand, că există viaţă şi după redacţie. Cât priveşte ideea de internship (neplătit) aceasta s-a mai nuanţat în mintea mea - Petrica Tanase a avut grijă să-mi deschidă ochii şi să-mi arate că există şi situaţii în care AI DA TU BANI să înveţi de pe urma celor mai buni. Şi da, în 2012, o spun, Cristina e printre cei mai buni.

11 ianuarie 2012

amintiri cu SMURD...

Sunt pieton. "Ştefan cel Mare" la oră de vârf. Mulţumit că nu mi-am luat de dimineaţă maşina, mă uit la traficul care se târâie. O sirenă de ambulanţă îmi distrage atenţia. Îmi zic că iar se grăbeşte vreunul să se ducă cu băieţii, la bere, şi-are nevoie de "verde". Pufăi, atotştiutor... Urmăresc, totuşi, evenimentul în desfăşurare. Mi se înmoaie picioarele, instant: prin parbrizul autospecialei SMURD, ieşită dintr-un nor de praf iţit de pe linia tramvaiului, văd trei siluete - două roşii, una albă. Doi tineri (30 - 35 ani) se grăbesc să salveze o viaţă de înger; un copil de câteva zile e ţinut strâns la piept, părinteşte, de către un brancardier. Mă bântuie şi-acum, când aud o sirenă în trafic, imaginea bebuşului care goneşte printre maşini, gropi, semafoare, adulţi, către cea mai apropiată sursă de viaţă... Îmi zic că "e pe mâini bune" dacă-i într-o maşină roşie!

10 ianuarie 2012

regrets, i've had a few

Daca am un regret major in scurta-mi existenta e ca n-am stiut sa invat sa-mi fac prieteni. Uneori n-am stiut sa ma port nici macar cu cei care s-au lipit de mine, ca scaietii de pantaloni, vara cand te plimbi prin lanurile vietii. Dar nu-i timpul trecut. Orice se poate invata, atata timp cat inca mai ai timp...

"creoane"

3 ianuarie 2012

prima ieșire în parc pe 2012




distracție cu lulu și dani

Mătușa și unchiul au venit tocmai de la Vâlcea să-l vadă pe nepoțel. Cum nepoțelul e numai bun de „jughinit” și de jucat cât e ziua de lungă, vă imaginați ce-a fost la fundulețul lui Toma: o tiribombă pe picioare! A sărit, a țipat, a alergat, s-a prostit, în genere, a făcut cam tot ce face el când e doar cu noi doi. La puterea a 10-a!




Punctul maxim al distracției a fost atins atunci când pătuțul lui Toma a fost invadat de mătușica Lulu. „Eeee... păi dacă-i pe-așa, ia să te-nvăț eu cum se mănâncă... pufuleți” și-a zis în barbă Tomiță și a început să-i îndese mătușicii mămăligă expandată. A fost frumos... Cred că nepoțelul de-abia așteaptă următoarea porție de distracție cu uncheșii!



2 ianuarie 2012

Am vrut doar să vă spun că sentimentul de tată e cel mai fain pe care l-am încercat până acum. Să simți cum ți se încolăcește