31 octombrie 2011

25 octombrie 2011

despre libertate

La 20 de ani libertate insemna sa plec de-acasa, la facultate (nu in armata): am realizat ca singur e mai frumos, dar mai greu de trait. Apoi, sa termin scoala - de orice fel!- si sa ma mut intr-un apartament: mi-a placut ca aveam wc curat si baie doar pentru mine si nu ascultam muzica vecinilor, dar am realizat repede ca viata de student nu se compara cu viata in cartierul muncitoresc (Pantelimon, sa-i zicem). Libertate am considerat ca e cand ne-am gandit sa renuntam la chirie si sa ne cumparam apartamentul nostru, dar de fapt am intrat in rutina drumurilor lunare la banca. Liber m-am simtit cand am putut sa-mi aleg jobul, dar am realizat ca cine sta prea mult intr-un loc devine sclavul obisnuintei atunci cand s-a desfiintat pur si simplu ziarul pentru care lucram. Acum, libertatea o vad (un pic in ceata, e-adevarat) doar intr-o viata fara Basescu - Boc - Udrea - Patriciu, in afara tarii. Dar cine mai crede in ea...

re-jovanotti

pe drum



ce cred eu despre rege

Povestea începe în 1866 când prinţul Karl de Hohenzollern-Sigmaringen este ales drept rege al României. El renunţă astfel la numele de familie şi i se spune... Carol de România. Timp de 48 de ani (!!!), Carol I încearcă să facă din ţara sa una modernă, în pas cu lumea europeană din care venea. Unii zic că a reuşit. Îl urmează la tron Ferdinand şi Carol II. Apoi, Mihai este numit Rege al României. După ce sovieticii îl forţează să abdice, Mihai îşi pierde funcţia de Rege (sau nu?) şi devine un fost rege (în exil, pentru mulţi ani). Totuşi, numele fostului rege rămâne... Mihai de România. Şi-apoi, când numele de familie e "de România", cum poţi argumenta că nu mai eşti rege? Ca să nu mai spunem că Regele unui popor rămâne aşa până la moarte în virtutea jurământului pe care l-a făcut faţă de ţară (nu cred că acelaşi lucru se întâmplă şi cu prinţii, cu atât mai puţin cu preşedinţii). E ca şi cum ai spune că Alexandru Pesamosca nu mai era doctor pentru că nu mai lucra în spital sau, atunci când nu era ieşit la pensie, când era în concediu - jurământul lui Hipocrate! Aşadar, după toate probabilităţile, un rege încetează să mai fie rege doar când iese din lume şi intră în paginile de istorie, pentru totdeauna.

toma sub nucul mamei









24 octombrie 2011

ciao mamma, guardo come mi diverto!

Zilele astea il re-descopăr pe Jovanotti - muzica italiană are multe vedete (Eros Ramazzotti rulz!), dar omul ăsta are şi o poveste foarte frumoasă. A ajuns să facă muzică în joacă, fiind DJ la radio prin 1988 (şi acum lucrează la Dee Jay Radio). Nu ştiu ce fel de gen de muzică face (alternativă, funk, rap, amazoniană, spuneţi voi). Muzica lui are atât de multă vitalitate, versurile un optimism copilăresc, ceva care mă face să cred că lumea e frumoasă dacă vrem s-o vedem aşa. E exemplul cel mai bun că, înainte să fii genial, trebuie să fii doar ok...



19 octombrie 2011

I can't give you, what you think you give me

Cea mai bună voce britanică pe care-am auzit-o în ultimii ani. By far! Versuri superbe, mesaj, voce incredibilă, muzică în stare pură. Totul la doar 22 de ani (albumul de debut, la 19 ani). Mai multe melodii aici. Superb...

17 octombrie 2011

românia: încalcă legea sau te omorâm!

Concluzie: încălcăm legile cum respirăm. Pe zi ce trece, creşte în noi sentimentul că putem face orice, că nimic nu ne stă în cale - nici măcar noi înşine.

Şerban Huidu a făcut un accident. Au murit trei oameni (din Logan-ul pe care l-a lovit). El şi familia lui - doi copii în spate - au fost zdruncinaţi bine, dar nu au nimic grav. Avea viteză, a depăşit pe linie continua, în curbă fără vizibilitate, carosabilul era ud (ningea), cu siguranţa pe care doar un 4x4 ţi-o dă. Şi totuşi, de ce a făcut asta Huidu? Era un şofer prost? I s-a făcut rău la volan? I s-a defectat ceva la maşină? A recidivat lovitura la cap în timp ce conducea? Era un şmecher cu jeepan? Presa n-a luat în calcul decât ultima variantă... De aşteptat, nu? Şi dacă cineva l-a şicanat pe Huidu? Vă mai aduceţi aminte cum a murit Lady Di?

Ieri ne-am întors de la Brăila, de la bunicii lui Toma. Drumul a durat... 4 ore! E mult? E imens, dacă ne gândim că Acceleratul face trei ore. Cum s-a întămplat asta? Urmează o înşiruire lungă de motive: până la Slobozia totul a fost bine (mai puţin cei 20 km de drum praf-praf de lângă oraş), când mai aveam 3 km până la intrarea pe autostradă, o cooooadă de maşini aştepta să treacă peste o linie de cale ferată care era în lucru; nimeni nu dirija pe nimeni aşa că treceau doar maşinile din sensul opus nouă (după jumătate de oră de stat în frig, cu motorul pornit, am sunat la 112 ca să vorbesc cu poliţia să le spun să trimită pe cineva să dirijeze - poliţia Călăraşi m-a informat că se ştie de situaţie - şi??? o să trimită când o să poată, la revedere!), am urmat exemplul maşinii din faţa mea şi am întors maşina pe ruta Urziceni - Bucureşti. Totul a decurs bine până am intrat pe E60. Eeee... aici bizonii au senzaţia că drumul ăsta e autostradă şi că are 2 benzi. Ei bine, n-are! Are o bandă şi una de urgenţe pe care NU AI VOIE să staţionezi, darămite să mergi pe ea (lucru arătat din când în când prin indicatoare şi prin faptul că sensurile de mers nu era delimitate cu linie continuă ci punctată - deci e permisă depăşirea). Cum acolo era un drum european, viteza maximă era de "doar" 100 kmh. Nu am mers 500m că Audi-ul din spatele meu m-a luat la flash-uri (deşi eu mergeam deja cu 110 kmh). Bineînţeles că dacă vroia să meargă mai repede, Audi-ul putea depăşi PE SENSUL CELĂLALT de mers, cum e şi normal şi cum indică chiar şi marcajul. La un moment dat, o altă maşină a venit în viteză pe banda de urgenţă (în dreapta mea) şi a mers paralel cu mine şi şoferul a început claxoneze şi să mă injure... la 100 kmh! Atunci am realizat că dacă respect legea, risc să murim cu toţii. Mi-am adus aminte de dictonul latin "si fueris Romae, Romano vivito more" şi am ... mers pe banda de urgenţă! Dar iată-mă, viu, scriind acest text!

Pentru cei care l-au băgat deja în închisoare pe Huidu (TOŢI ceilalţi implicaţi în accident sunt nevinovaţi, singurul responsabil este şoferul) propun o temă de introspecţie: ca şoferi în România, de câte ori încălcaţi legea la un drum mai mare de 100km ? De câte ori mergeţi cu 80 kmh pe un sector de 50 kmh (pentru că ceilalţi merg repede, pentru că v-aţi târât pe stradă datorită ambuteiajelor şi acum aţi prins o bucată liberă)? Bineînţeles, şoferul e suveran pe maşina lui. Sau nu? Sau e parte dintr-un ceva mai mare care se cheamă "trafic", sau "societate"?
Şi dacă face parte din ceva mai mare, poate fi făcut responsabil pentru TOT ce face? Eu cred că nu. Dacă nu trăiţi în pădure, aţi aflat deja că NU sunteţi liberi să faceţi ce vreţi.

Probabil nu suntem atenţi la ce ni se întâmplă sau ne-am dezvoltat un sistem imunitar împotriva ilegalităţilor, a dobitociilor de tot felul şi a nedreptăţilor de zi cu zi, că altfel nu-mi explic cum de NIMENI nu se plânge de nimic în ţara asta... Sau poate suntem pragmatici (a se citi resemnaţi) şi am observat că plânsul n-a rezolvat nimic niciodată.

Addenda. Lista vinovaţilor ar putea cuprinde: poliţia (în afară de amenzi pentru viteză, mai fac atceva? eu văd că nu fac nimic CÂND EU GREŞESC, nu-i văd restabilind ordinea LEGALĂ a lucrurilor şi de-asta am eu de suferit - trebuie să trăiesc printre nişte animale cu sau fără volan care nu se sfiiesc să mă agreseze în toate felurile pe mine, cel care încerc să respect legea); administraţiile statului de tot felul (pentru că nu fac reguli clare, pentru că nu fac o infrastructură fără cusur, pentru că sunt primii care încalcă legea); eu (cu voia dumneavoastră, la final, pentru că mă încăpăţânez să nu fiu ca cei de mai sus, dar nici nu mă mut într-o ţară unde poliţia IMPUNE legea când e chemată).

11 octombrie 2011

(în sfârșit) mi-am luat laptop!

Nu-mi aduc aminte când mi-am dorit prima oară un laptop. Poate nici nu a fost vreo ocazie specială, poate a fost de prima oară când am pus mâna pe unul. Tot ce știu e că au trecut cel puțin trei ani (uau!) de când am început să caut bani pentru a-mi cumpăra așa ceva. Inițial, m-aș fi mulțumit cu cel mai prost, cel mai urăt și mai vechi laptop. Apoi, mi-am zis că dacă tot e să-mi iau unul măcar să fie cât mai dotat, să mă țină cât mai mult și să înlocuiască desktop-ul. Totuși, niciodată nu m-am gândit că o să-mi cumpăr unul... second hand.

Pe scurt, povestea laptopului de pe care scriu acest post, e simplă: am citit pe un blog cum cineva și-a cumpărat două calculatoare sh la niște prețuri fooooarte mici, apoi mi-a venit ideea să caut un laptop sh, am găsit un site care vinde așa ceva, banii erau pregătiți și... asta a fost - m-am procopsit cu un bătrân IBM Thinkpad T43, cu o configurație demnă de 2006 (anul în care a fost produs), dar într-o condiție fizică excelentă, cu mult peste plasticurile pe care le găsești la laptopuri noi ce costă de trei ori mai mult.

Aș fi ipocrit să nu recunosc că aș fi vrut unul nou, un MacBook eventual sau un Vaio, însă ideea de a cumpăra ceva "de calitate" (modelul ăsta costa 2.000 USD când era lansat în America), ideea de a recicla un laptop, mă fascinează. Așa aș proceda și cu mașina, și cu scule audio hi-fi sau alte gadgeturi pe care nu mi le permit noi. Din păcate, piața de electronice sh din România e destul de mică - am impresia că nu avem grijă de electronice, că nu ne gândim că am putea revinde un produs vechi atunci când cumpărăm altul nou, că sutem familiari mai mult cu noțiunea de uzură morală, mai puțin cea de uzură fizică.


10 octombrie 2011

toma se joacă cu garderoba mamei










a veniiiit, a veniiiittt! sau...?

Aşadar, a venit toamna... Temperaturi scăzute, averse (temporare, dar de lungă durată), frunze galbene lipite de trotuar, haine groase, soare doar în pozele de astă vară, într-un cuvânt, frig în casă. Iarna ne-arată colţi de gheaţă de pe coamele munţior ţării, vânzătorii de anvelope de iarnă şi guvernul se bucură la banii noştri, ai şoferilor. Hainele groase şi plapumele se insinuează, din nou, în vieţile noastre. Fesul şi mânuşile uitate de astă iarnă pe frigider, îmi fac cu ochiul, la fel şi lopata pentru zăpadă din debara. Staţi liniştite, suratelor, la meteo se-anunţă o reveneală a vremii. Cel puţin săptămâna asta vreau să cred că toamna încă n-a venit...

PS: Colega bloggeriţă din Norvegia, Astrid, aproape că a terminat de renovat apartamentul. Mi-a făcut aşa o poftă de schimbat niscaiva piese de mobilier prin casă. Habar n-am cu ce bani...




© Astrid Hagen / Hei Astrid Blog