31 august 2011

viseeeeee!!!!

Greece Summer Trip - episod pilot

Vezi mai multe video din calatorii

"turism" în România

Ne-a venit ideea (de la soacră-mea) că cică la Rânca e mega-privelişte, mega-fun, mega-orice-vreţi-voi şi musai să prăpădim nişte benzină până acolo, că tot mergem în weekend la Vâlcea. Un prieten îmi zice că tocmai ce s-a întors din concediu şi că pur şi simplu n-ai ce vedea / face acolo pentru că locul e... under heavy contruction. Încerc de vreo jumătate de oră să găsesc o alternativă viabilă în zona aia şi nu reuşesc. În principal pentru că românii habar n-au să facă bani din turism. Pe înţelesul celor care stau cu kurul pe o căciulă de bani şi se plâng că le e foame: dacă nu sunt amator de trasee montane, dacă nu sunt mulţumit cu cerul albastru şi iarba-n coaste, noaptea, altceva ce mai pot să fac la munte? Turism înseamnă ce-au făcut ungurii în Budapesta: au împrejmuit PUR ŞI SIMPLU, în mijlocul oraşului, un bolovan şi i-au pus o placă lângă din care citeşti o poveste de istorie! La noi, turismul e natural: adică noi, uamenii, nu facem nimic! E ca la peşte: dacă pică, pică! Dacă nu... mergem la bulgari!

29 august 2011

nea' Radu

Așa-i ziceam dirigintelui din liceu. E la timpul celor care nu mai sunt pentru că, azi dimineață, un mail al fostei noastre profesoare de lb. română îmi spunea că a murit. Tăcere... O lungă și apăsătoare tăcere. Nea Radu avea în jur de 70 de ani și, în urmă cu vreo zece, ne dăduse niște lecții de viață, din care, firește, a învățat fiecare cât a putut...

Sunt în metrou și mă duc spre casă, deși mi-aș dori să fiu la Brăila zilele astea, să le pot arăta celor care-l vor duce la groapă pe dirigu' că a însemnat ceva pentru noi în cei patru ani de Bălcescu (deși la mine au fost doar ultimii trei...). Amintirile dau năvală în emisferele cenușii: îmi aduc aminte că a fost cel care m-a primit în clasa lui, după o vară de meditații la info (eu venind de la o clasă de fizică - chimie), apoi îmi vine în minte tabăra de la Negrești Oaș unde-a avut grijă de noi ca un părinte cu mintea destupată (deși unii dintre noi nu știu dacă mai știu altceva în afara palincii cumpărate de la oșeni). Îmi mai amintesc de nea Radu când într-a 12-a unul dintre colegi a venit la școala beat rău de tot și el l-a trimis acasă, autoritar și grijuliu, cum îl știam, gest care l-a blagoslovit pe acesta cu absolvirea liceului în loc de exmatricularea care era scrisă pe toți pereții cancelariei...

Au trecut anii, am luat bac-ul, am făcut o școală post-liceeală (care m-a ajutat să rămân cu mintea limpede), au urmat patru ani de facultate, cu profesori deosebiți, dar dezinterați de "materia primă". Acum, la 32 de ani, pot să zic că nea Radu a fost singurul om care ne-a învățat cum să abordăm cea mai dificilă materie: viața. Îmi amintesc și acum privirea lui pe deasupra ochelarilor când te suspecta că vrei să-l "traduci", guma de mestecat care-i ținea loc de țigară, de borseta din piele în care avea actele Daciei 1300 din fața cancelariei, de cele trei (!!!) laboratoare de informatică pe care le-a făcut în liceul ală (în fiecare an scria km de documentație pentru diferitele proiecte de sponsorizare la care aplica), de atitudinea relaxată pe care ne-o insufla de fiecare dată când îl știam de partea noastră. Eram ai lui, era al nostru! Mai țin minte cum ne ținea la laboratorul de info peste ore, cum ne izgonea de acolo când n-aveam chef de orele de mate și de fizică (dar ne păsuia când chiuleam de la sport sau română).

Deși avea în jur de 60 de ani, nea Radu era viu, era cool, era relaxat, era open-minded. Prin tot ce făcea ne transmitea, cu atitudinea celui care știe că viața începe cu el, că noi facem ca lucrurile să existe, că spatele drept se ține de la vărste fragede, că viața nu poate fi luată altfel decât personal... N-avea niciodată ezitări, doar momente de diplomație. Noi, elevii lui, simțeam respectul celorlalți profesori pentru el, nu pentru că ar fi fost vreo somitate într-ale informaticii (nu era), ci pentru verticalitatea și determinarea lui. Și pentru noi, elevii lui, lupta cea mare era să nu-i facem probleme, dacă se poate să fie mândru de noi, așa cum doar un părinte poate fi mândru de progenituri.

"Urmează stația Crângași cu peronul pe partea dreaptă" mă anunță doamna cu voce un pic isterică și mă grăbesc să cobor ca să n-o supăr și mai tare. Dirigintele nostru i-ar fi spus vreo două dac-ar fi întâlnit-o sau poate ar fi râs de ea, așa cum făcea când era binedispus. Dar, toate astea, sunt la trecut...

22 august 2011

feţele lui toma










fatalism

Privim cele mai proaste filme la tv, stăm pironiţi în fotolii la programele de ştiri în care ni se umple capul cu... non-ştiri. Citim cărţi scrise prost, întelese şi mai prost, promovate... la fel. Ascultăm muzică aleasă pe sprânceană de un absolvent de Ingineria și Managementul Sistemelor Tehnologice care a ajuns DJ la radio. Ne intoxicăm cu idei, păreri, doctrine care nu sunt ale noastre, dar pe care le luăm ca pe hap-uri, le înghiţim fără apă. Ne întovărăşim de "cei mai proşti din curtea şcolii", în definitiv, suntem o naţie tolerantă. Mâncăm toate prostiile din lume, toate E-urile, toate resturile de la toate naţiile de nimale mărunţite bine-bine. Bem coloranţi, alcool făcut în distilerii puturoase. Şi-atunci, vă întreb: "cum naiba să fii bun? cum să iasă ceva din tine? cum nu fii român?".

N-am spus-o eu, doar o repet: "nu-mi place în ce mă transformă oamenii din jurul meu". Sitagma "România mea" are nişte înţelesuri pe care nu vreţi să vi le descriu, credeţi-mă, nu vreţi nici măcar să menţionez de ele. Aş putea chiar să vă provoc. Asta ar presupune să vă răspundeţi la câteva interogaţii: "când aţi fost ultima oară mândru că trăiţi în ţara asta, printre oamenii ăştia?". E mult spus mândru? Ok, să încercăm ceva mai soft: "când v-aţi simţit bine într-un sens elevat, spiritual, uman, ca membru al comunităţii din care faceţi parte?". Hmmm... asta mă duce cu gândul la următoarea întrebare: "aţi cunoscut mulţi români, de-ai noştri, cu principii?". Ia-uzi-o şi pe-asta: "vă vine des să înjuraţi când vă uitaţi la ştirile de la televizor?".

Chiar vreau să vă citesc răspunsurile, la comentarii...

PS: E exact ca în discursul acestui mare actor...

20 august 2011

the look


captain of my soul*







* ştrengăreală!

chat bizarre

Că tot vine în RO scriitorul francez Frederic Beigbeder (pff, ce nume!), am dat peste o ședință foto făcută casei lui de către Shelby, poate cel mai important blog de home-shootings. Omul e un boem nebunatic, genul care păstrează fotografii cu gagicile ocazionale din viața lui printre cărți.

click aici pentru galeria foto

17 august 2011

talk the talk, walk the... wok


la menajeria "de urgenţă"

"Febră - febră, dar parcă 39 constant, care nu scade cu nimic, parcă-i prea mult..." ne-am zis înainte să urcăm cu pruncu-n maşină şi să mânăm herghelia de cai putere la spitalul de urgenţă pentru copii. După ce-am nimerit ca Eremia urgenţa urgenţelor (că aşa, tot spitalul e de urgenţă, dar şi spitalul ăsta are urgenţe şi... urgenţe, mă-nţelegi?), Nico s-a dus să ia un număr de ordine (ca la coadă la mezeluri la Carrefour) de la o jună blondă cu o durere chinuitoare în kur, în timp ce eu aşteptam cu Toma-n-flăcări afară, în curte. În "curtea" de 5 metri pe 5 număr 7 (bre, şapte!) afişe cu acelaşi mesaje, scris cu diferite pensule, cu diferite nuanţe de alb, pe diferite bucăţi de tablă decapată: NU FUMAŢI ÎN CURTEA SPITALULUI. Mă uit în jur... vreo câţiva analfabeţi siniştrii stau cu tigara-n bot şi se pisă pe amenzile (puse şi ele, la vedere) de 500 - 2.000 lei. Înăuntrul urgenţelor, menajeria de rigoare, unde toată lumea e... numerotată. Îmi împing un pic nevasta pe marginea nervilor şi-o rog să le explice urangutanilor şefi că-i o urgenţă şi că nu putem aştepta să vedem ce-nseamnă bucata cu "35" scris pe ea, că poate face fi-miu combustie spontană înaintea mea... La televizorul "urgenţelor", un reportaj despre Pesamosca, o legendă care a operat 50.000 de copii. Probabil restul cadrelor medicale au considerat că o singură legendă în pediatrie e destul...

După o jumătate de oră de stat pe hol ca prostu' (unde-o fi copilul, de ce-l ţine atât de mult, o fi grav - toate cu semne de întrebare) Nico iese cu două reţete şi o carte de vizită. Mergem repede la analize, că s-ar putea ca piticul să fi căpătat vreun virus de prin plimbările lui. Găsim "analizele", costă 75 lei. Îmi iese din gură un prostesc "pot plăti cu cardul" şi imediat îmi dau seama că-s la un spital, nu la hypermarket. Ce bou sunt, normal că nu pot! Plecăm acasă. Cumpărăm o geantă de pastile şi ne putem pe înfulecat hapuri. Sănătate!

12 august 2011

speak your mind, brother!

"Doors gets shut in our face. But they shut in our face with a smile... with a handshake..."

10 august 2011

puțină luciditate nu strică

Un reporter BBC a transmis din Japonia un mini-material despre cum văd niponii problema emigrării și mai ales a deschiderii țării lor către străinii care ar dori să trăiască acolo. In vechea Japonie, rata criminalității e scăzută, coeziunea socială ridicată. Un oficial japonez ne explică de ce emigrarea în țara sa nu e, pe termen lung, o afacere bună. Pentru Japonia.
- Immigration is very dificult.
- For cultural reasons?
- Yes. Take the case of Germany and your country (UK). The cultural background is different. Customs are different. Relligions are different. And for a short period of time this might be healthy for industry and society. but social cost to keep the immigrant happy is enormous.

un posibil "that's why"

9 august 2011

good night, and good luck

Storurile grele din tablă n-au ajutat prea mult patronii de prăvălii din Londra acestor ultime zile. Geamurile securizate n-au fost nici ele gândite pentru vandalii care, de sâmbătă încoace, nu ocolesc nici un magazin din care-ar putea fura ceva consinstent. Blânda Poliţie Metropolitană a scos scutierii și câinii pe străzi pentru a-şi apăra echipajele, țintele predilecte ale sticlelor molotov confecționate de golanii anarhizoizi care terorizează (şi-o vor mai face ceva vreme, habar n-am câtă) locuitorii Capitalei. La lumina picnicurilor pe care periferia le organizează în fiecare seară în inima City-ului, se văd cetățeni respectabili ai comunității care duc, câteșdoi, câte un LCD de 120 cm. Noaptea nu mai e demult un sfetnic bun pentru londonezi...


Ooooo... nu-i așa că londonezii sunt niște scumpi? Urmăriți un dialog civilizat, ca-ntre vandal și locuitor al cartierului. "De ce furați? Nu fur, îmi iau o parte din taxe înapoi..." Oooo... Ce drăguț!

Poliția și pompierii din Londra sunt de negăsit în seara asta. Un jurnalist de la The Guardian, povestește...

I've just returned from Hackney riots and was ambushed just off Essex Road and had my bike snatched by a group of six masked teenagers waiting on Ecclesbourne Road who were shouting "take the bike, take the bike".

I was forced to swerve away from them but crashed to the ground. Just as one of the thieves grabbed my bike from under me a red van raced screeched around the corner and smashed into a parked car. Two young men then got out and the man in passenger seat then put his hand in his pocket and threatened to pull a on knife on the thieves, accusing them of stealing his bike earlier.

A violent scuffle broke out and the thieves gave up the stolen bikes. Everyone seemed to walk away from the incident, but criminal minded local youths seem to be taking advantage of the lack of police presence due to trouble elsewhere.

E 2.30 noaptea. Nu, mâine nu sunt liber... Închid Twitterul, m-am săturat de Londra. De afară se aud manele... Aștept să-i fac lui Toma lăpticul de la ora 3!


PS: Sâmbătă, doar Tottenham-ul era scena violenţelor, a incendierilor de clădiri, a furturilor. Acum, focarele sunt cel puţin 17 astfel de hotspots.

8 august 2011

mishu

Vă mai aduceți aminte de Mishu? Pisoiul ăsta bătrân și gras a învățat să nu facă nimic toată ziua și când termină... să se odihnească! Dacă la început se ferea din calea lui Toma, acum parcă ar cam vrea să-i ofere pămătuful pe care-l are în loc de coadă, pentru scărmănat...


6 august 2011

ce-am făcut azi

Mai întâi, Toma s-a prostit un pic pentru mami și tati...




... apoi Nico a pregătit o delicioasă gustare de seară...


... și la final am fost la joacă în parc.