Ikke til å kjenne igjen
Acum 2 ore
It's the sense of touch. In any real city, you walk, you know? You brush past people, people bump into you. In L.A., nobody touches you. We're always behind this metal and glass. I think we miss that touch so much, that we crash into each other, just so we can feel something (Crash, 2004)
Unde ne facem cumparaturile, ce retete punem in practica, cum ne decoram hruba, ce flori ne imbie diminetile
O colectie (mereu crescanda!) cu fotografii facute lui Toma. Viata de zi cu zi a lui fi-miu, documentata ca la carte...
o zi de luni într-o ureche
Azi sunt într-o ureche. Încă n-am găsit orelistul care să-mi spună de ce "stânga mea" se infundă după câteva seri de transpirat abundent, dar mai ales, încă nu m-am oprit din folosit beţele de urechi (deh, micile plăceri ale vieţii!). Şi toate astea după ce ieri a fost luni, lunea aia despre care vorbesc toţi cu ochii în pământ, aia în care te duci la muncă ca la tăiere, ca opusul zilei de vineri, ca o ghilotină care-ţi retează seva vieţii cu teancurile de sarcini pe care doar le bănuieşti, când îţi spui "hai măi băiete, hai, du-te la muncă că urlă scaunul ăla după tine...".
0 Comentarii