6 mai 2011

week-not-so-end

Week-end-ul meu a fost, saptamana asta, miercuri si joi. Miercuri am fost ceea ce indeobsete se cheama "bunul samaritean". De dimineata am fost la Posta sa ridic un colet (e a treia oara cand postasul nu se oboseste sa lase la usa coletul, ci arunca o instiintare, cu toate ca Nico e mai tot timpul acasa si ca cineva a platit o recomandata tocmai ca sa fie sigur ca postasul inmaneaza coletul / scrisoarea). Dupa ce aflu ca postasul e pe teren cu scrisoarea mea (nu era, dar e bine sa minti un pic, poate omul pleaca si te lasa in pace, nu?), cer sa vorbesc cu diriginta. Vine diriginta... si vad ca e vecina mea care face pe sefa de scara. Imi aduc aminte de toata pasivitatea ei legata de probleme blocului (ale mele) si-o intreb de ce postasul nu bate la usa nici macar o data (n-a vazut din film ca se bate de trei ori, intotdeauna???) si imi lasa instiintare sa ma duc eu la posta. "Domnu' Zaharia, nea Mitica e postas de 30 de ani, e bun, e om muncitor". "Pai daca-i asa de bun, de ce nu-si face treaba?". Si-uite-asa ii tot ia apararea lu' nea Mitica de ma apuca spumele marii si-i spun pe un tot un pic isteric: "Daca-i mai luati apararea am sa fac o plangere scrisa". "Nu e nevoie", ma instiinteaza diriga' si ma lasa sa plec cu gandul ca... n-o sa-i faca/zica nimic angajatului.

La Mega Image ma duc sa fac niste cumparaturi. Totul ma costa 13,3 lei. Scot 15 lei si-i intind casierului (care dadea semne de prostie de la inceput, de cand m-a salutat, i-am raspuns, nu m-a auzit, s-a uitat lung la mine, i-am zis ca l-am salutat inapoi, ca intr-un film cu oameni prosti) si primesc rest 1,3 lei in loc de 1,7 lei (simplu, nu? nu si pentru el...). Intru din nou pe usa magazinului si-i spun ca mai are sa-mi dea niste bani. Omul imi intinde o hartie de 1 leu. Insist sa-mi dea doar restul meu: 40 bani. Plec si de-aici gandindu-ma ca probabil omu' n-a inteles nimic si crede ca m-am calicit pentru 40 bani.

In drum spre casa, vad o masina de politie parcata strategic (probabil sa prinda cu viteza-n sac niste soferi grabiti). Observ ca are farurile aprinse, dar ca becul de pe partea stanga e ars. Opresc in dreptul masinii, ei dau geamul jos, si le spun: "Vedeti ca aveti faza scurta pe stanga arsa. Macar inchideti lumina sa nu va vada vreun coleg si sa va amendeze... ". Zambim amabili (si eu si ei), el inchide lumina, imi multumeste, plec mai departe, bucuros ca nu-s in postura de a amenda niste politisti; onesti de altfel, sunt convins.

Joi, insa, am facut-o lata. Afara ploua si eu stau la geamul de la bucatarie. Vad doi copii care s-au urcat pe o masina cu picioarele sa ia corcoduse. Stai asa.. aia e masina mea!!!! "Baaai, da-te jos de pe masina ca-ti rup picioarele!!!!" strig la ei... o iau la fuga si de-abia la coltul trazii se uita inapoi. Ma imbrac nervos si cobor sa mut masina de sub corcodus, ca poate le mai vin si altora idei sa foloseasca Opelul meu drept scara (nici nu mai stiu la ce sa mai fiu atent cand gasesc un loc de parcare liber - sa nu fie sub copac ca la prima furtuna pica pe el, sa nu fie la strada ca in doua zile e acoperita de praf de trei degete, sa nu o las la nu stiu ce colt ca mi-o salta politia, sa nu o las in nu stiu ce zona ca dau copiii cu mingea-n ea, sa nu o las sub balcoane ca arunca locatarii cu chistocuri de tigari sau borcane in ea, si acum vad ca se urca si cu picioarele pe ea...). Si cum ies eu in parcare, ii vad pe cei doi "criminali" jumulind un alt corcodus. Ma duc incet la ei si-i iau ca din oala: "Pai bine mah, voi de ce va urcati cu picioarele pe masina mea???!!" le zic in timp ce-i iau dupa umeri. Cum mi-a placut ce-am citit in "Pupaza din tei", incep interogatoriu. "Unde stati voi?", "Aici, la scara asta..." imi zice unul si-i iau frumos pe sus si-i duc cu liftul pana la etajul patru al blocului. Mergem la usa lu' ma-sa si tac-su sa-i povestim ce face fi-su cu masinile altora. La usa, fata pustiului se lumineaza, doar nervii mei il impiedica sa rada. Un bilet in usa il anunta ca parintii au plecat la "matusica". Ma oftic si-i spun ca data viitoare chem politia, dupa ce incerc sa le tin o lectie despre proprietatea altora (oh, crap, evident ca n-am cu cine vorbi, baietii sunt imuni la asa ceva, doar au trecut 12-13 ani prin viata, stiu si eu cate ceva). Plec si-i las pe cei doi la usa... Intors acasa, Nico rade de mine si-mi spune ca am exagerat. Imi aduce aminte cand ma dadeam cu fundul meu (gras) pe toboganul facut din... dacia vecinului.

"Week-end-ul" se incheie cu un episod din Postman Pat, la care ma uit impreuna cu Toma. Imi dau seama cum mesajele subliminale din desenele animate ne fac pruncii mai buni / mai rai, cum ii invata ce e bine / rau pe lume, cum ar trebui / n-ar trebui sa te comporti cu semenii tai. Ahhh, dac-as fi vazut episodul asta inainte sa-mi aduc aminte de Creanga...

3 comentarii:

Farfuridi spunea...

Dar ai avut ceva activitate :))
cat despre spiritul civic, nu stii ca traiesti in Romania?

Alexandru Zaharia spunea...

Stiu unde locuiesc, Raluca (si inca cum!), dar am momente cand n-am chef sa renunt asa usor sa cred in dreptul meu de a ramane om. In momentele alea incerc sa nu-mi fie lehamite si sa arat celor care 'dorm pe ei' ca 'nu mor caii cand vor cainii'. N-am pretentii ca voi schimba ceva cu atitudinea mea. Dar stii ce bine m-am simtit in ziua in care m-am pisat contra vantului? :D

alina constantinescu spunea...

Buna Zalexule,; nu stiu daca sa rad sau sa plang de ce se intampla inca in Romania aia (care se vrea o tara din UE). Dar in final mi-a placut foarte tare ca "te-ai (bip) contra vantului"... mai bine asa decat sa taci la infinit ca multi altii din Romania. Citeam articolul tau si ma gandeam la diferenta dintre UK si tara natala (ca sa nu ma repet). In UK nu s-ar sui cineva pe masina ta sa fure corcoduse, nici nu ti-ar lasa postasul instiintarea fara sa sune la usa. Si, apropo, daca tot ai discutat cu diringta postei, in UK ai fi facut imediat plangere asupra angajatului (uneori ii critic pe astia ca fac plangere si daca se impiedica intr-un magazin de o scara si nu a fost pus semn "atentie ca e o treapta", dar uneori poate e mai bine sa fii asa, crede-ma)... ar fi multe de zis, dar tre sa plec de-acasa... Oricum, inca tind sa cred (din nefericire) ca Romania nu se va schimba niciodata din cauza conceptiilor oamenilor, situatie deplorabila in care am trait ani de zile...ani in care ni se spunea cand sa respiram, cu cine sa vorbim si cu cine nu, nu aveam voie sa deschidem gura ... ca na, "bancile aveau urechi Philips"... pacat, mare pacat