Ikke til å kjenne igjen
Acum o oră
It's the sense of touch. In any real city, you walk, you know? You brush past people, people bump into you. In L.A., nobody touches you. We're always behind this metal and glass. I think we miss that touch so much, that we crash into each other, just so we can feel something (Crash, 2004)
Unde ne facem cumparaturile, ce retete punem in practica, cum ne decoram hruba, ce flori ne imbie diminetile
O colectie (mereu crescanda!) cu fotografii facute lui Toma. Viata de zi cu zi a lui fi-miu, documentata ca la carte...
1 Comentarii
e bun prohectu, de mult simţeam nevoia unei voci, chiar şi mute, care să afirme că oamenii nu-s decît anexele capului şi că zisul cap e acolo pentru a proteja restul de inteperii
succes cu asta