22 august 2010

timisoara lor / bucurestiul nimanui

De ce nu ne iubim orasul? Iata o intrebare frontala, ca o lopata peste ploape, la care, daca suntem sinceri, multi o sa gasim raspunsuri, in loc sa negam vehement... Dovada ca asa stau lucrurile este starea deplorabila a intregii tari (formata din orase, nu?) si parcurile care gem de pet-uri si ambalaje de chips-uri, de edili dilii, de "elemente anti-sociale" care isi fac nevoile acolo unde dorm si alte asemenea.

Nu stiu daca "orasul meu" rezoneaza in mintea mea cu Braila (unde m-am nascut si am stat pana la venerabila varsta de 22 de ani si pentru care nu simt cine stie ce atasament) sau cu Bucuresti - Capitala tarii esti (locul unde m-am stabilit - familie, casa & tot dichisul). Varianta nr. 2 e mai plauzibila (desi niciodata nu o sa spun ca-s altceva decat brailean).

Un blog pe care-l citesc, din cand in cand, mi-a adus aminte ca mai exista si oameni care-si iubesc orasul, chiar in Romania asta oarba, sluta si proasta. Pe Blogul de banatean timisorenii fac un exercitiu de gandire strain mie: discuta despre cum sa faca orasul lor mai frumos / functional, fara nici o garantie ca cineva de la primarie i-ar putea asculta, ba mai mult, ar pune in practica propunerile lor. Vorbesc despre infrastructura, despre fonduri, despre parcuri, istoria orasului, despre atragerea turistilor in orasul de pe Bega, despre mostenirea etnica de acolo.

Pe cat de placut e sentimentul cand vezi ca oameni care locuiesc in acelasi oras se implica, fie si numai la nivel de "poiana lui Iocan", pe atat de trist e ca Bucurestiul, orasul mizelor prea mari, se scufunda in nepasarea si orgoliile locuitorilor ei.

PS: Bd. Aviatorilor si Bd. C-tin Prezan sunt curatate zilele astea de piatra cubica "monument istoric". De cate ori am trecut pe acolo cu masina am injurat pe cei din primarie ca nu au fost in stare sa nivezele piatra aia ca sa arate si ea ca la Viena si sa nu-mi mai faca masaj la caroserie de-au ajuns sa-mi zornaie toate cele. Acum e asfalt, fara personalitate, nu foarte lin, dar nu se compara cu cosmarul pietrei cubice. Si totusi... senzatia ca ceva "vechi si bun" s-a dus si ceva "nou si prost" a venit in loc ma cuprinde de cateva zile incoace cand trec pe la Arcul de Triumf.

Niciun comentariu: