19 martie 2008

semafoare sincronizate cu moartea

Ieri de dimineata, mergeam pe strada si imi ascundeam lacrimile de trecatori - taica-meu tocmai imi spusese ca prima mea invatatoare si o buna prietena de familie, murise cu o zi in urma... Sufeream ca un prost, pe strada, in vazul tuturor, dupa un om pe care-l cunoscusem, candva, bine. De-abia asteptam sa ajung la tramvaiul 41, noul meu metrou catre munca, ca sa uit de stirea pe care n-as fi vrut sa o aud.

Stand pe trotuar si asteptand ca semaforul sa se inverzeasca, aud un zgomot scrisnit de roti, si la nici o secunda, o bubuitura puternica... un barbat face 3 tumbe in aer in fata ochilor mei, pe partea cealalta a strazii, lovit de o masina... Pentru 3 secunde toata intersectia a amutit: maini duse la gura si ochii mari cat cepele; fata soferului unei dubite care a franat la timp, e tumefiata de grozavia pe care tocmai a vazut-o...

Dupa cele 3 secunde, multimea verbalizeaza spaima: "Ce faci dom'ne, ne omori????", ".... ia-i numarul"... Am o camera foto mica la mine. Mintea mea vede cum o caut prin rucsac si sar in intersectie sa imortalizez momentul... mana, insa, se duce direct catre telefon; formez 112; "alo, da spuneti... alo, spuneti, ce s-a intamplat??"... vorbesc cu salvarea; vorbesc cu politia... dau adresa si starea omului de pe asfalt... traversez catre tramvai si vad consecintele: in masina cu parbrizul spart, cel din dreapta pare ca nu poate sa se dea jos (o fi si el ranit sau doar speriat?); soferul face ture in jurul victimei; pietonul, nu se poate ridica, dar se misca... are fata plina de sange. Lucrurile pe care le avea in mana sunt imprastiate pe sosea, doua politiste tipa la vesnicii curiosi de pe margine... cu totii asteapta SALVAREA...

(Dupa nici un minut dupa ce am vorbit cu 112-ul, ma suna cineva de pe private no. si-mi zice pe nume:"suntem de la pompieri....". Dupa ce le dau si lor amanuntele pe care le stiu, inchid si ma gandesc de ce stiu astia numele meu, eu nu l-am dat... Orange-ul face confidente statului...Bravo, dom'ne! Si daca vroiam sa raman anonim? Trebuia sa caut un telefon public, nu?)

Ma urc in 41 si las un om aproape mort pe strada, un sofer ingrozit care se vede deja in spatele gratiilor, oameni care sunt martori fara voie... Tramvaiul ma zdruncina si ma gandesc la ce s-a intamplat acolo; scenarii - a trecut pietonul sau soferul pe rosu. Sau mai rau... semafoarele s-au sincronizat fix ca un om sa moara cu verdele-n ochi...

Nu, n-am vrut sa fac poze... Sau n-am putut?

2 comentarii:

Alina Constantinescu spunea...

Aoleu Alex, prin ce-ai trecut si tu, zau. Mi-a ramas fraza asta in minte semafoarele s-au sincronizat fix ca un om sa moara cu verdele-n ochi... dar poate fi spusa si altfel... fiecare avem o soarta si sigur ca asa este ! Nimic nu e intamplator in viata asta. Dzeu sa'l odihneasca.

nedjma1 spunea...

si eu am fost de fata la un accindent si nu am facut nimic...poate ptr ca ma stiu si nu as fi reustit sa trec petse...noroc ca altii au trecut la fapte in locul meu...cred ca cel mai greu e sa nu actionezi in momentul respectiv...eu una si acum am imaginea in minte si o vad ori de cate ori inchid ochii...