Ikke til å kjenne igjen
Acum o oră
It's the sense of touch. In any real city, you walk, you know? You brush past people, people bump into you. In L.A., nobody touches you. We're always behind this metal and glass. I think we miss that touch so much, that we crash into each other, just so we can feel something (Crash, 2004)
Unde ne facem cumparaturile, ce retete punem in practica, cum ne decoram hruba, ce flori ne imbie diminetile
O colectie (mereu crescanda!) cu fotografii facute lui Toma. Viata de zi cu zi a lui fi-miu, documentata ca la carte...
CRUCIADA COPIIILOR
Argument: Verbiaj e mandru ca e roman. Altora, le e rusine ca sunt americani... Starile mele de mandrie / rusine alterneaza si sunt insotite de lacrimi, dar n-au nicio legatura cu fotbalul...
Cea mai ironica chestie pe care puteam sa o patesc in viata asta era sa am ceva de-a face cu "sportul rege", singurul pe care-l simt corupt si patat de milioanele de euro care se plimba prin conturile purtatorilor de tricouri numerotate.
Angajarea mea la ProSport (in urma cu aproape un an) m-a lasat mut de uimire; ulterior, aveam sa inghit pe nemestecate, ca pe un medicament facut din pelin, multe lucruri legate de meciuri, jucatori, delirul suporterilor, pasiunea celor din jur pentru o echipa sau alta, irationalul care se prelingea prin redactie atunci cand se vorbea - cu patima! - de tot ce era legat de fotbal.
Nu, nu am inceput sa ma uit la meciuri mai des decat inainte - adica ocazional si fara vreun interes aparte. Daca stau bine sa ma gandesc, ultimul meci pe care l-am vazut cap-coada a fost cu muuulti ani in urma, impreuna cu tatal meu, infundat in fotoliul de la Braila.
Zilele trecute, Romania a batut Olanda. "O victorie mare" care pe mine m-a lasat indiferent. Am prea multe probleme care-mi mananca timpul si nervii ca sa-mi permit luxul emotional de a privi vreun meci. Asa cum ii stiu eu pe suporterii si analistii sportivi din tara asta, la urmatorul meci in care echipa manaca bataie (de la cine stie ce echipa de kakao) se vor repezi la gatul jucatorilor si antrenorului ca sa-i asasineze pe hartie sau sa-i faca cu ou si cu otet pe la coltul blocului, intre doua pahare de tarie.
Dincolo de victorie / infrangere, suporterul roman nu vede nimic... E primul care ii face imn (si statuie) fotbalistului care a marcat; acelasi individ e gata sa injure cu patima si sa faca albie de porci un jucator care da autogol... Nu exista cale de mijloc pentru cei din peluze: iubire neconditionata (la meciurile la care echipa castiga) sau ura infinita (atunci cand jucatorii fac de ras "culorile clubului")
Si peste toti, de undeva din tribuna zero, patronii de cluburi isi scuipa in degete pentru a-si numara banii, milioanele care invart balonul rotund...
UPDATE: In seara asta, Argentina a dat cu Franta de pamant. La rugby! Ah, ce sport spectaculos: sute de kg de muschi incercand sa opreasca alte sute de kile. La sfarsit, insa, mainile vanoase se strang, indiferent de scor...
Cea mai ironica chestie pe care puteam sa o patesc in viata asta era sa am ceva de-a face cu "sportul rege", singurul pe care-l simt corupt si patat de milioanele de euro care se plimba prin conturile purtatorilor de tricouri numerotate.
Angajarea mea la ProSport (in urma cu aproape un an) m-a lasat mut de uimire; ulterior, aveam sa inghit pe nemestecate, ca pe un medicament facut din pelin, multe lucruri legate de meciuri, jucatori, delirul suporterilor, pasiunea celor din jur pentru o echipa sau alta, irationalul care se prelingea prin redactie atunci cand se vorbea - cu patima! - de tot ce era legat de fotbal.
Nu, nu am inceput sa ma uit la meciuri mai des decat inainte - adica ocazional si fara vreun interes aparte. Daca stau bine sa ma gandesc, ultimul meci pe care l-am vazut cap-coada a fost cu muuulti ani in urma, impreuna cu tatal meu, infundat in fotoliul de la Braila.
Zilele trecute, Romania a batut Olanda. "O victorie mare" care pe mine m-a lasat indiferent. Am prea multe probleme care-mi mananca timpul si nervii ca sa-mi permit luxul emotional de a privi vreun meci. Asa cum ii stiu eu pe suporterii si analistii sportivi din tara asta, la urmatorul meci in care echipa manaca bataie (de la cine stie ce echipa de kakao) se vor repezi la gatul jucatorilor si antrenorului ca sa-i asasineze pe hartie sau sa-i faca cu ou si cu otet pe la coltul blocului, intre doua pahare de tarie.
Dincolo de victorie / infrangere, suporterul roman nu vede nimic... E primul care ii face imn (si statuie) fotbalistului care a marcat; acelasi individ e gata sa injure cu patima si sa faca albie de porci un jucator care da autogol... Nu exista cale de mijloc pentru cei din peluze: iubire neconditionata (la meciurile la care echipa castiga) sau ura infinita (atunci cand jucatorii fac de ras "culorile clubului")
Si peste toti, de undeva din tribuna zero, patronii de cluburi isi scuipa in degete pentru a-si numara banii, milioanele care invart balonul rotund...
UPDATE: In seara asta, Argentina a dat cu Franta de pamant. La rugby! Ah, ce sport spectaculos: sute de kg de muschi incercand sa opreasca alte sute de kile. La sfarsit, insa, mainile vanoase se strang, indiferent de scor...
1 Comentarii
Si altceva, cum dreq de victoria celor din teren a ajuns sa fie meritul galeriei, iar esecul vina exclusiva a jucatorilor si a antrenorului?